Efectul „Colo“. Tânăra care a redactat plângerea penală împotriva vloggerului, ameninţată cu violul: „Sper că v-aţi convins cât de periculos e acest individ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrada Cilibiu, cea care a redactat plângerea penală împotriva lui Alexandru „Colo“ Bălan în numele Centrului Filia, a mărturisit că a primit numeroase ameninţări cu violul de la fanii vloggerului.

Organizaţia neguvernamentală FILIA, care susţine drepturile femeilor, a anunţat pe 1 iunie că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, după ce a analizat mai multe clipuri în care vloggerul Alexandru Bălan, cunoscut drept Colo în mediul online, a avut un limbaj jignitor şi a instigat la violenţă şi agresiune sexuală împotriva femeilor. 

Andrada Cilibiu, cea care a redactat plângerea, a scris pe contul ei de Facebook că a primit numeroase ameninţări cu violul de la fanii vloggerului Colo. 

„Ieri noapte cineva m-a ameninţat cu violul pe Instagram, la o poză cu mine având cinci ani, postată de ziua copilului. Asta după ce am fost repetat înjurată de băieţi de până în 16 ani din cauză că mi-am permis să redactez plângerea penală împotriva lui Alexandru «Colo» Bălan. Un altul m-a sunat toată noaptea şi mi-a trimis un vocal în care spunea «Cine e tăticul tău?» - parafrazând din discursul instigator la viol al lui Alexandru Bălan. Am fost făcută femeie proastă, handicapată, mu*stă etc.

Sper că v-aţi convins cât de periculos este acest individ pentru publicul său ţintă. Sper că Youtube o să închidă cât mai repede contul“, a scris tânăra. 

„Colega noastră Andreea Rusu a luat o poziţie ieri seară pentru postul de televiziune ProTv: «Este extrem de grav pentru că publicul lui este preponderent format din adolescenţi şi adolescente, persoane care nu au de unde să îşi ia informaţii credibile despre acte sexuale şi consimţământ, astfel încât el vorbeşte şi normalizează acte de viol, aceşti tineri ajung să considere că este normal».

Între timp, primim mesaje despre alţi agresori care propagă mesaje periculoase împotriva femeilor pe internet. Sperăm să se facă dreptate în cazul lui Alexandru Bălan şi să se creeze un precedent.

Azi noapte, una dintre colegele noastre a fost ameninţată cu violul din cauză că a luat o poziţie privind comportamentul periculos al lui Alexandru «Colo» Balan. Gata cu abuzurile împotriva femeilor!“ a transmis şi Centrul Filia, printr-un mesaj pe Facebook. 

Cine este Alexandru Bălan, zis „Colo“ în mediul online 

Amintim că vloggerul Alexandru Bălan (28 de ani), cu peste 800.000 de abonaţi pe canalul său de Youtube, a descris în amănunt, într-un live stream, cum ar viola fetele minore care se îmbracă „prea sumar“. Cei mai mulţi dintre cei care îl urmăresc pe Colo sunt tineri, majoritatea fiind adolescenţi cu vârste sub 18 ani. 

Alexandru Bălan dă exemplul unei adolescente pe care a văzut-o pe stradă şi descrie modul în care ar comite fapta: „La modul cu picioare-n gură, s-o scuipi în gură, să-i zici “Oh! Cine-i tăticul tău”, să-i dai cu palme, s-o ţii cu capul de pereţi, să-i pui aşa piciorul pe faţă… Eu am nişte fetişuri mai ciudate, ştii, gen, adică aia se vedea că-i place şarpele. Adică, credeţi-mă, că astea nu trebuie iertate“, a spus Bălan pe stream-ul live.

În urma declaraţiilor sale, Poliţia Capitalei s-a autosesizat şi a anunţat că „a demarat verificări“ în privinţa tânărului de 28 de ani. 

Alexandru Bălan a publicat ulterior un video, pe canalul său de Youtube, prin care îşi cere scuze „că a deranjat“ şi spune că mesajul său a fost greşit înţeles de către public. Tânărul susţine că a făcut totul pentru like-uri şi vizualizări, fără ca ceea ce afirma în live să reflecte convingerile sale.

Deşi susţine că respectă toate femeile şi că nu a avut ca scop niciodată să jignească pe nimeni, Alexandru Bălan publica un alt video în 2019 în care înjura şi povestestea cum a lovit „o blondă de la Untold“ pentru că i-ar fi furat locul în faţa scenei. Într-un alt video, tot din 2019, Colo povesteşte cum a avut o iubită „psihopată“ şi povesteşte „prin ce a trecut“. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate