Doi sportivi de renume şi un cântăreţ intră în aventura „Asia Express“ de la Antena 1: cu cine fac aceştia echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Asia Express“ urmează formatul internaţional „Peking Express“ şi va avea premiera în primăvară, la Antena 1

Antena 1 au anunţat alte trei vedete care vor străbate un traseu de aproape 5000 de kilometri prin Asia, alături de unele dintre cele mai importante persoane din viaţa lor, în cadrul noului reality show „Asia Express“, care urmează să fie difuzat în primăvara anului viitor.

Gimnastul Marian Drăgulescu, boxerul Cătălin Moroşanu şi cântăreţul Dorian Popa au acceptat provocarea de a duce la capăt traseul Vietnam-Laos-Cambodgia-Thailanda, având la dispoziţie un singur dolar pe zi.

Până acum, au mai fost anunţate alte două perechi: cântăreaţa Lora şi iubitul ei şi surorile Luciu - Nicoleta şi Iuliana.

Marian Drăgulescu o va avea alături pe soţia lui, Corina. Cei doi au decis să plece împreună în Asia Express, convinşi că fac o echipă de neînvins. „Eu sunt obişnuit să ies pe locul întâi!“ a declarat Marian, care însă recunoaşte că soţia a fost cea care l-a convins.

„L-am bătut suficient de tare pe Marian la cap să accepte provocarea. Mai ales că el e foarte competitiv, iar eu mai puţin. Chiar mi-a zis, «cu tine?!», povesteşte Corina. „Cel mai tare îmi e frică să nu mă împac şi să divorţez de cinci ori până se termină emisiunea!“, a mai glumit soţia lui Marian Drăgulescu.

Deşi obişnuit cu greutăţile din sala de antrenament şi cu depăşirea situaţiilor-limită, Drăgulescu pleacă la drum cu mari temeri: „Îmi e frică de foamea pe care o s-o îndur pe acolo, pentru că am impresia că n-o să ne aştepte vreo trei mese pe zi şi de ciudăţeniile pe care le vom mânca!“, în comparaţie cu soţia sa, care spune că poate rezista şi două zile fără să mănânce, însă nu prea ştie să facă faţă momentelor delicate: „Probabil că voi urla, mă voi tăvăli pe jos!“, „iar eu te voi lua pe sus şi vom trece proba!“, i-a răspuns Marian. 

Marian Drăgulescu şi soţia lui, Corina FOTO Antena 1

   

Cătălin Moroşanu şi fratele lui, Claudiu, sunt altă echipă determinată să câştige.

„O să fie foarte greu, suntem conştienţi, dar vrem să fie cea mai frumoasă aventură a vieţii noastre. Nu ne-am gândit foarte mult la ceilalţi concurenţi, dar cred că femeile ne vor pune probleme în cursa asta, că sunt frumuşele, se descurcă imediat. Pe mine când mă vor vedea cu faţa asta, nu ştiu cine va opri să ma ia cu maşina. Ştiu că o parte din ţările astea în care ajungem sunt comuniste, că au încă foarte multe restricţii, ceea ce cu siguranţă ne va afecta şi pe noi“, povesteşte Cătălin Moroşanu.

Cei doi fraţi susţin că sunt gata pentru această aventură, că au crescut în pădure, s-au întâlnit cu multe situaţii limită din punct de vedere fizic, aşa că Asia Express li se potriveşte perfect.

Cătălin Moroşanu şi fratele său, Claudiu FOTO Antena 1

Dorian Popa este cunoscut ca fiind un iubitor de aventură, însă marea surpriză pregătită pentru primăvara anului 2018 este faptul că va face echipă cu mama sa, în show-ul Asia Express difuzat de Antena 1.  

„Mama mea e o fire competitivă şi cred că după experienţa asta îşi va da seama şi cât este de curajoasă. Eu mă aştept la ce-i mai rău, sper să ne ţină nervii şi stomacul pentru că ştiu că nu va fi deloc uşor. Gândindu-mă că trebuie să ne găsim singuri cazare, în fiecare zi, neavând bani şi neştiind limba, mă bucur să aflu că acolo sunt temperaturi ridicate şi noaptea, iar aşa pot să dorm şi sub cerul liber“, a declarat Dorian Popa. 

„La vîrsta mea nu cred că îmi mai poate fi frică de ceva. Toată viaţa mea a fost despre limite depăşite, acum voi încerca să mă bucur de faptul că îl am pe Dorian aproape şi împreună lucrăm pentru acelaşi scop, să terminăm această cursă. Mă simt oarecum pregătită, pentru că de ceva vreme mă antrenez, fac cel puţin 10.000 de paşi pe zi. În Asia avem de străbătut aproape 5000 de km, eu am început cu câteva mii de paşi“, povesteşte mama lui Dorian. 

Dorian Popa şi mama sa FOTO Antena 1

La „Asia Express“, 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinaţia finală. Ţine doar de ei şi de abilităţile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018. 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți