Denise Rifai, în vizorul CNA după prestaţiile de senzaţie din emisiunea electorală de la Realitatea TV VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denise Rifai ne-a promis că va continua în aceeaşi notă FOTO Facebook/ Arhivă personală Denise Rifai

Realizatoarea postului Realitatea TV Denise Rifai a ajuns în vizorul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) după gafele repetate din emisiunea electorală „Ora primarului“, unul dintre membrii forului cerând monitorizarea programului.

Potrivit site-ului Paginademedia.ro, membrul CNA Dorina Rusu s-a autosesizat şi a cerut monitorizarea emisiunii electorale de la Realitatea TV pentru a identifica posibilele încălcări legate de rolul moderatorului. 

   

Realizatoarea postului Realitatea TV, Denise Rifai, a devenit „vedeta“ campaniei electorale, după ce frânturi din emisiunea „Ora primarului“ au fost intens ironizate din cauza întrebărilor cel puţin neinspirate ale prezentatoarei. Redăm mai jos câteva dintre momentele care au făcut-o faimoasă pe Denise Rifai. 

În ediţia în care a avut-o invitată pe Laura Chiriac, fosta ei colegă la Realitatea TV, în prezent candidată din partea ALDE la Primăria Sectorului 1, Denise Rifai s-a arătat foarte interesată de „paternitatea“ sloganului de campanie, de „cum se va întreţine Laura Chiriac dintr-un salariu de 5.000 de lei din care nu-şi poate cumpăra mai mult de o pereche de sandale de calitate“, „cum vor fi duşi copiii cu autobuzul de la şcoală acasă“ sau „cum o să pătrundă autobuzul care este mai lat decât aleea dintre blocuri.“

Cele mai jenante momente ale campaniei electorale, la Realitatea TV: „Sloganul «Cu mâinile curate» l-aţi plagiat de la colega noastră, Marilena Mititelu!“

Într-o altă ediţie, în care invitat a fost Alexandru Nazare, liberalul candidat la funcţia de primar al Sectorului 1, Rifai a avut o curiozitate faţă de sloganul „Tu cu mine suntem 1“, însă întrebările prin care a vrut să-şi satisfacă această curiozitate au devenit ţinta glumelor pe internet. „Domnule Nazare, ce slogan este acesta? Tu cu mine sau eu cu dumneavoastră suntem unu? Eu înţeleg că sunteţi necăsătorit, dar totuşi, chiar aşa cu tot sectorul? În grup? Sună a împreunare, nu a parteneriat. Vă împreunaţi cu tot sectorul?“, a comentat realizatoarea.

   

Un alt exemplu este o intervenţie a jurnalistei din emisiunea cu Augustin Florin Hagiu, în care l-a întrebat dacă nu este deranjat de faptul că şinele de tramvai sunt murdare în Sectorul 2, unde doreşte să ocupe fotoliul de primar din partea PRU. 

În replică, într-un interviu acordat site-ului va continua în aceeaşi notă, încercând să obţină răspunsurile de care avem nevoie. Momentul în care Denise Rifai îl întreabă în mod repetat pe Nazare „ce este acela un document“ este edificator. 

   

Momente din campania electorală, la Realitatea TV: „Ce este acela un document?“

Emisiunea „Ora primarului“ este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17.00 la Realitatea TV. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie