CNA a lăsat OTV fără licenţă. Televiziunea nu va mai putea emite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a ridicat, marţi, licenţa de emisie SC OCRAM Televiziune SRL pentru postul Oglinda TV (OTV). Decizia, luată în unanimitate de membrii Consiliului, intră în vigoare de la momentul informării postului de către CNA.

Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, noul preşedinte al CNA, cu unanimitate de voturi.

Retragerea licenţei vine ca o consecinţă a amenzilor neplătite de societatea care deţine licenţa televiziunii. Potrivit Mediafax, societatea Ocram Televiziune SRL nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Decizia membrilor CNA este conformă cu articolul 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, care stipulează că „licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia".

Decizia de retragere a licenţei vine după ce în primăvara anului trecut, CNA a hotărât de trei ori succesiv să înjumătăţească licenţa de emisie a OTV. Ulterior, deciziile luate de CNA au fost contestate în instanţă de societatea care deţine licenţa postului TV.

Asociaţii societăţii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu - asociat principal (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%). Acţionarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin şi Druică Constantin (cu câte 0,002%). Acţionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) - 54,422728%, Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) - 25%, PSV Company SA - 10,010714% şi Acţionari persoane fizice (8577) - 10,566558%. Acţionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acţionar unic este Luca Liviu.

Societatea Ocram Televiziune SRL este în insolvenţă.


Mesajul transmis de OTV după ridicarea licenţei de emisie FOTO paginademedia.ro

Preşedinte CNA: A fost un abuz unic în istoria României

„În secunda în care decizia pleacă şi este înmânată reprezentantului postului sunt obligaţi să o pună în executare", a spus Laura Georgescu.

Ea a spus că a propus retragerea licenţei postului OTV pentru că această televiziune a făcut „un abuz unic" în istoria CNA şi în istoria României, respectiv a solicitat instanţei şi a şi primit atribuirea calităţii de „consumator captiv în raport cu CNA”. „A fost un abuz unic în istoria CNA şi, dacă mă întrebaţi, tot jurnalistic vorbind, în istoria României. OTV s-a dus şi a solicitat, în iunie 2012, la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, atribuirea calităţii de consumator captiv în raport de CNA - nu aţi mai auzit, cred, aşa ceva până astăzi - şi prelungirea duratei valabilităţii licenţei după data de 28 martie 2013, când de drept i se opreşte. Ce m-a enervat? M-a enervat lispa de motivare. În motivare, judecătorul îmi dă două definiţii. Ce înseamnă acest consumator captiv, deci omul care nu are pe piaţă alt furnizor la dispoziţie, CNA nefiind într-o relaţie contractuală cu SC Ocram Televiziune SRL, şi doi - faptul că a atribuit CNA calitatea de furnizor de servicii alături de gaze, apă, canalizare, telefonie. Pentru aşa ceva n-am nicio problemă să solicit Consiliului ridicarea licenţei", a explicat Laura Georgescu.

Totodată, Laura Georgescu a spus că CNA a pierdut acest proces la fond, dar a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „CNA a pierdut fondul. Am în acest moment o sentinţă definitivă, dar nu am şi caracterul irevocabil. Cu el mai pot lupta şi cu el mai pot întoarce (...) CNA a făcut deja recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost prima măsură pe care am luat-o", a spus Laura Georgescu.

Răspunzând unei întrebări, ea a mai spus că a aflat despre această situaţie în urmă cu trei zile, când a făcut auditul la Oficiul Juridic din CNA.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea