Clubul devoratorilor de TV

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un refugiu de animale din Pretoria, Tommy, un golden retriver este prieten cu Salati, un pui de leopard. Căţelul îi aparţine deţinătorului adăpostului, Richard Brooke.

Prieteni neobişnuiţi

Acesta a salvat micuţa felină, abandonată de mamă imediat după naştere, iar căţelul Tommy a adoptat-o necondiţionat. Chiar şi acum, când leopardul l-a ajuns ca dimensiuni, retriverul îi acordă acestuia întreaga atenţie, jucându-se şi plimbându-se împreună întreaga zi.

ADN de viaţă lungă

Oamenii de ştiinţă de la Univer­si­tatea din Boston au depistat semnalmentele longevităţii, sub forma unor markeri genetici: C-4 este indiciu al unei şanse de viaţă de peste 106 ani, C-16 indică o longevitate în­­tre 99 şi 106 ani, iar C-6 şi C-9 sunt garanţia unei vieţi de peste un secol.

Comentariul săptămânii

Mingopol Valentina

Mă bucur că are şi Cătălin Botezatu emisiunea lui! Chiar merită acest lucru şi eu zic că show-ul la care va fi prezentator i se potriveşte deoarece, fiind designer, trebuie mereu să aleagă mo­dele pentru prezentările lui.

Dan

În sfârşit vom avea ce vedea la TV în perioada verii! Eu aştept cu mare nerăbdare emisiunile „Serviţi, vă rog!" şi „Turist în România". Show-ul „patronat" de Bote­zatu cred că va fi o adevărată provocare pentru el. Pe noi însă nu cred că ne mai poate impresiona cu ceva. Baftă să fie totuşi!