Cine sunt finaliştii Supravieţuitorul: o fată şi doi băieţi sunt la un pas de marele premiu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Otniela, Iulian, Lucian, Andrei şi Robert sunt cei cinci concurenţi care au dat ultimul test înainte de finala „Supravieţuitorul“ şi doar trei dintre ei au reuşit să-şi adjudece un loc în actul final, numele câştigătorului primului sezon urmând să fie anunţat în această seară.

18 români au plecat în Filipine, însă doar trei au reuşit să „supravieţuiască“ toate cele 45 de zile: Otniela, Iulian şi Lucian.

În penultimul episod, cei cinci concurenţi au avut de înfruntat trei probe pentru a demonstra că merita unul dintre cele trei locuri din finala Supravieţuitorul.

La prima probă cei cinci au fost anunţaţi că trebuie să îşi menţină echilibrul pe o platformă tringhiulară care plutea deasupra apei. Ultimul care a rămas în echilibru a fost Lucian, devenind astfel primul concurent eliminat din Supravieţuitorul, dar şi primul finalist Supravietuitorul.


Lucian este primul finalist Supravietuitorul pe http://supravietuitorul.protv.ro/

În cea de-a doua probă, Otniela, Iulian, Robert şi Andrei au avut de ţinut un cuţit în echilibru, pe braţ, în linie dreaptă, fără să se folosească de cealaltă mână. Deşi la prima vedere a părut o probă simplă, în realitatea s-a dovedit a fi extrem de dificilă, dar Otniela a demonstrat că are forţa necesară pentru a fi numită cel de-al doilea finalist Supravieţuitorul.


Otniela este cel de-al doilea finalist Supravietuitorul pe http://supravietuitorul.protv.ro/

Cea de-a treia probă s-a dat între bărbaţi şi anume Andrei, Iulian şi Robert. Concurenţii au avut de parcurs un traseu dificil, iar în final să se folosească de o „praştie“ pentru a doborî două ţinte cu ajutorul unor nuci de cocos. Primul care a reuşit să loveasca ambele ţinte a fost Iulian, cel de-al treilea finalist Supravieţuitorul.


Iulian este cel de-al treilea finalist Supravietuitorul pe http://supravietuitorul.protv.ro/

Numele câştigătorului Supravieţuitorul, care va primi titlul de „unicul supravieţuitor“ şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro, îl vom afla în această seară, în ediţia transmisă în direct de Pro TV începând cu ora 20.30. 

Câştigătorul Supravieţuitorul va fi ales de o parte dintre concurenţii eliminaţi pe parcursul sezonului, iar cele mai mari şanse la marele premiu le are Lucian, care a reuşit să se ţină departe de conflictele şi alianţele, trădările şi nemulţumirile iscate de-a lungul timpului în show, asta după ce a fost eliminat la scurt timp după debutul sezonului şi trimis pe Insula Exilului, neavând contact cu ceilalţi concurenţi care acum fac parte din juriu.

Lucian are 24 de ani, este originar din Ploieşti şi lucrează ca barman.

Otniela are 27 de ani, este originară din Bucureşti şi este make-up artist

Iulian are 18 ani, este originar din Braşov şi este sportiv de performanţă

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie