Când începe noul sezon „În puii mei“ şi serialul de comedie „Băieţi de oraş“, la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Drăgulin, în rolul lui Malone, şi Mihai Bendeac, în rolul lui Roby, revin la Antena 1 cu noi aventuri FOTO Antena 1

Din 5 octombrie, de la ora 20:30, Mihai Bendeac revine în grila Antenei 1 cu un nou sezon al emisiunii „În puii mei“, sub sloganul „Te uiţi o seară, râzi o săptămână!“, dar şi cu o premieră, serialul de comedie „Băieţi de oraş“.

„În puii mei“, difuzat în fiecare miercuri la Antena 1 de la orele 20:30, este unul dintre show-urile de comedie de top din România, poziţie confirmată pe parcursul sezoanelor de difuzare, atât de cifrele de audienţă, cât şi de notorietatea replicilor personajelor. De altfel, caracterele inspirate din actualitatea românească şi umorul de situaţie şi limbaj sunt doar câteva din ingredientele unei emisiuni care le oferă telespectatorilor oportunitatea de a intra într-o lume unde distracţia este continuă. Spumos, puţin înţepător, dar mereu sănătos, umorul „În puii mei“ este de neegalat, alături de Mihai Bendeac şi echipa sa.

Imediat după „În puii mei“, începând cu ora 21:30, Antena 1 difuzează „Băieţi de oraş“, un serial care îi are în centrul acţiunii pe Roby, Daniela, Malone, Gina, Dorian, Renatta, Roboţelu' şi Versace, persoaneje deja bine cunoscute publicului, care se despind de „În puii mei“ şi îşi continuă şi dezvoltă povestea în această nouă producţie.

Temele abordate sunt  cât se poate de actuale şi parodiază viaţa „băieţilor de oraş“. „Este primul serial din viaţa mea, ceva diferit de tot ceea ce am făcut pănă acum. Vorbim despre o lume colorată, o lume a personajelor“, a declarat Mihai Bendeac.

Actorul este extrem de încântat de actorii tineri cu care lucrează şi de felul în care au decurs lucrurile până acum. „Vlad Drăgulin în rolul lui Malone este absolut genial. Am momente când, deşi îl interpretez pe Roby, mă trezesc devenind, efectiv, spectator în timpul dublelor. Micutzu in rolul lui Dorian e delicios. Anca Dinicu a dus imbecilitatea Ginei într-o zonă suprarealistă. Lorena Luchian si Doina Teodoru creează două personaje superbe: Daniela şi Renatta. Plus un actor care nu joacă rolul Roboţelu', ţigănuşul depedent de păcănele şi pariuri. Nu-l joacă. Chiar e personajul. Lucrez cu nişte oameni minunaţi. Iar membrii echipei  de producţie, care muncesc enorm, se comportă ca nişte eroi, lucru pentru care le mulţumesc. Oamenii ăştia nu fac televiziune. Fac deja film din scenariul acestui serial“, a adăugat Mihai.

Serialul va avea în mod constant şi apariţii periodice ale unor nume de  rezonanţă în lumea televiziunii, a filmului sau a teatrului. De la ora 22:30, „În puii mei“ revine cu Xtra Show. 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare