„Best of X Factor“ la Antena 1: foşti şi actuali membri ai juriului apar în ediţii speciale, timp de şase săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antena 1 difuzează din 20 aprilie, de la ora 20.30, în fiecare joi, şase ediţii speciale cu cele mai bune momente ale show-ului „X Factor“, în care vor fi prezenţi foşti şi actuali membri ai juriului.

Din 20 aprilie, Antena 1 difuzează în fiecare joi de la 20.30 o serie „Best of X Factor“ cu 6 ediţii speciale. Paula Seling, Adrian Sînă, Mihai Morar, Dan Bittman, Cheloo, Delia, Ştefan Bănică, Horia Brenciu şi Carla’s Dreams, toţi cei nouă artişti care au fost, pe rând, juraţi în cele şase sezoane difuzate până în prezent revin la Antena 1 în cele mai bune momente ale show-ului, dar şi în filmări noi în care povestesc despre cele mai frumoase amintiri ale lor din acest show.

Cum la „Best of X Factor“ se vor difuza momente din toate sezoanele, telespectatorii vor putea revedea cele mai reuşite interpretări ale sutelor de concurenţi din aceşti ani, se vor delecta cu cele mai amuzante replici ale juraţilor, dar şi cu imagini memorabile desfăşurate pe scenă şi vor afla şi ce au făcut concurenţii şi câştigătorii după terminarea concursului. Amfitrionii Răzvan şi Dani sunt şi ei prezenţi cu cele mai tari faze din culisele „X Factor“, astfel că voia bună va fi de asemenea asigurată.

Preselecţiile pentru cel de-al şaptelea sezon al emisiunii „X Factor“, vor începe vineri, în Bucureşti, urmând să se desfăşoare în alte şase oraşe din ţară, precum şi în Chişinău, şi să se încheie pe 9 mai, la Sibiu. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online