B1 TV a fost amendat pentru limbajul injurios folosit de Radu Banciu: ce afirmaţii a făcut realizatorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat postul B1 TV din cauza emisiunilor „Lumea lui Banciu“ şi „Dosar de politician“.

Forul audiovizual a decis în şedinţa de marţi, 9 februarie, să amendeze postul de ştiri B1 TV cu 10.000 de lei pentru limbajul injurios folosit de realizatorul Radu Banciu în mai multe ediţii ale emisiunii-pamflet „Lumea lui Banciu“, dar şi pentru „Dosar de politician“, în care Silviu Mănăstire i-a adus acuzaţii deputatului Liviu Harbuz, notează Mediafax. 

Radu Banciu, despre popi şi sibieni

Aşadar, în ediţia din 9 decembrie 2015, Radu Banciu a folosit un limbaj injurios, comentând faptul că Arhiepiscopia Bucureştiului intenţionează să depună o cruce la clubul Colectiv, în memoria celor care au murit în incendiu. Mai exact, Banciu a folosit expresii precum „zdrenţele astea, adică pochii, se vor duce acum să ridice o cruce“. 

Totodată, în ediţia din 14 octombrie 2015, moderatorul a vorbit despre oraşul Sibiu şi despre locuitorii săi, astfel: „S-a dezvoltat Sibiul! Ce să se dezvolte, mă, Sibiul?! Astea sunt nişte glume. (...) Sibiul este la nivelul anilor 80 şi acum. E un oraş de provincie, de care sibienii, adevăraţii sibieni, au încercat toată viaţa să scape. Niciodată sibienii n-au dat doi bani pe toată zona aia, ştiind că de fapt în esenţă ea nu valorează foarte mult.“

„Sibienii trăiesc ca la ţară şi acuma (...) Suflete de oieri, da, de pe vremuri, adevăraţii ciobani ai României, nu machidonii ăştia nenorociţi de pe aicea (...) Nu e o metropolă, Sibiul. Ce afaceri se fac, Dumnezeule?! (...) Ce vorbeşti, mă? Marele oraş de afacerişti, Sibiul!“, a mai spus Banciu.

Silviu Mănăstire a acuzat un deputat

De asemenea, în emisiunea „Dosar de politician“ din 8 decembrie 2015, prezentatorul Silviu Mănăstire a făcut comentarii în legătură cu legea de organizare şi exercitare a profesiei de medic veterinar propusă de Liviu Harbuz, deputat PSD şi vicepreşedintele Comisiei de Agricultură. El a afirmat că Liviu Harbuz încearcă să treacă prin Parlament o nouă lege de organizare a profesiei de veterinar care „să-i avantajeze interesele şi afacerile“.

În plus, Mănăstire a declarat că numele deputatului a apărut în două scandaluri de corupţie, unul fiind cel în care a fost cercetat Ioan Niculae, patronul Interagro, şi celălalt, de la Agenţia Naţională Sanitar Veterinară (ANSVA). „În mandatul lui Harbuz fiind încheiat un contract de peste cincizeci de milioane de euro, destinat, atenţie, monitorizării animalelor din România“, a spus Mănăstire.

Titlurile afişate în această emisiune au fost „Legea Harbuz, forţată în Parlament", "Deputatul Harbuz îşi face lege de îmbogăţire“, „Lege cu dedicaţie pentru Colegiul Medicilor Veterinari“, „Legea care face monopol pe piaţa medicamentelor“.

De ce a amendat CNA postul B1 TV

Propunerea amendării postului a fost făcută de membrul CNA Radu Herjeu, iar  pentru aplicare au votat Florin Gabrea, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea. În schimb, o altă propunere, de somare publică a B1 TV, făcută de Valentin Jucan, nu a întrunit numărul necesar de voturi (minim şase).

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor“, şi a articolului 40, alineatul 3 din Codul de reglementare a conţinutului - „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă“.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată