Audienţele TV în sezonul de vară: criza politică a urcat posturile de ştiri, dar generalistele au parte de scăderi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile posturi generaliste au mai puţini telespectatori în sezonul de vară, însă posturile de ştiri beneficiază de pe urma crizei politice.

Sezonul de vară a băgat audienţele la apă. Astfel că în luna iunie, marile posturile generaliste, dar şi cele nişate, au resimţit din plin scăderile normale de telespectatori. Pe de altă parte, posturile de ştiri au crescut datorită crizei politice care a atras audienţa în faţa micilor ecrane.

Generalistele în scădere 

Astfel, în iunie, Pro TV a rămas pe primul loc, cu o medie de 634.000 de telespectatori în prime-time (n.r. - interval orar de maximă audienţă cuprins între orele 19.00 şi 23.00), la nivel urban, dar faţă de luna mai a înregistrat o scădere de aproximativ 100.000 de telespectatori, arată paginademedia.ro.

Kanal D şi-a consolidat poziţia a doua în top, după ce în luna mai a urcat pe locul doi, devansând Antena 1. Postul turcesc a înregistrat o medie de 495.000 de telespectatori în mediul urban, cu 60.000 de privitori mai puţin decât în luna precedentă. Sursa citată arată că postul a beneficiat de pe urma difuzării serialului turcesc „Dragoste infinită“, mai ales pe publicul comercial.

Antena 1 a rămas pe locul al treilea în top, dar cu o scădere de aproape 100.000 de telespectatori, de la media de 428.000 de privitori în luna mai.

Posturile de ştiri au avut de câştigat 

Posturile de ştiri încheie topul de cinci. Antena 3 şi-a asigura locul patru, ca în luna mai, cu o medie de 253.000 de telespectatori, cu o scădere de doar 20.000 de telespectatori, iar România TV a crescut de la 175.000 de telespectatori în mai, la 177.000 de telespectatori în iunie. Realitatea TV ajunge în top zece, fix pe locul zece, cu o medie de 71.000 de telespectatori, după ce în mai era pe locul 21 şi avea o medie de 39.000 de telespectatori. Digi24 a urcat de pe locul 15 în mai, pe locul 12 în iunie, de la o medie de 54.000 de telespectatori, la 64.000 de telespectatori în mediul urban.

Finalul sezonului competiţional în fotbal a aruncat Digi Sport de pe locul opt în serile de mai (98.000 de telespectatori) pe locul 18 în iunie (38.000 de telespectatori).

După media pe zi, la oraşe, primele trei locuri sunt deţinute de Pro TV (321.000 de telespectatori), Antena 1 (191.000 de telespectatori) şi Kanal D (172.000 de telespectatori). Antena 3 stă pe locul patru (133.000 de telespectatori) şi îşi măreşte avansul faţă de România TV (113.000 de telespectatori). Urcare de nouă locuri în top pentru Realitatea TV: de pe locul 19, în mai, (23.000 de telespectatori) pe zece, în luna iunie (37.000 de telespectatori). 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa