Alice Iacobescu este noul director de ştiri Europa FM: „Am promis o schimbare de substanţă, iar aceasta e doar o parte din ce urmează“. Ce emisiune va avea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alice Iacobescu FOTO europafm.ro

Jurnalista Alice Iacobescu a fost desemnată directorul de ştiri Europa FM, la scurt timp după ce a fost scoasă de pe post de Digi 24.

Alice Iacobescu este noul director al departamentului de ştiri Europa FM, potrivit europafm.ro.

„Este alegerea naturală, pe care mulţi au intuit-o de cum au aflat că voi face o schimbare de substanţă. Europa FM este o oază de profesionalism şi decenţă şi sunt onorată să mă alătur unei echipe pe care o urmăresc cu plăcere de ani de zile, deja“, a declarat Alice Iacobescu.

Alice Iacobescu va conduce redacţia de ştiri Europa FM şi va putea fi ascultată săptămânal în emisiunea „Piaţa Victoriei“.

„Am promis că e o schimbare de substanţă, iar aceasta e doar o parte din ce urmează“, a mai spus jurnalista.

Vestea vine după ce Alice a anunţat că a fost scoasă de pe post, iar joi, 19 septembrie, a prezentat ultimul ei jurnal la Digi 24, deşi se afla în preaviz până pe 7 octombrie. 

Alice Iacobescu a fost scoasă de pe post la o zi după interviul acordat Paginademedia.ro, în care a vorbit despre demisia de la postul de ştiri Digi 24, despre divergenţele legate de politica editorială, despre reţeta greşită de a copia alte staţii, despre folosirea în exces a termenului Breaking News, inclusiv în cazul Caracal.

Alice Iacobescu are o experienţă în jurnalism de peste 25 de ani. A debutat în radio în 1993, la Delta RFI, a lucrat apoi la BBC Londra, redacţia română. Vine la Europa FM dupa ce a prezentat ştiri de televiziune mai mult de un deceniu, la Digi24 şi, anterior, la Antena 3.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă