A fost lansat primul trailer pentru noul sezon „Twin Peaks“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii Sherilyn Fenn şi Kyle MacLachlan, într-o scenă din primul sezon al serialului „Twin Peaks“ FOTO Everett Collection/Rex Feature/ The Guardian

Producătorii celui de-al treilea sezon al serialului „Twin Peaks“, care va avea premiera în 2017, au publicat primul trailer, unul destul de misterios.

Fanii aşteaptă de 25 de ani revenirea pe micile ecrane a serialului „Twin Peaks“, una dintre cele mai de succes producţii de la începutul anilor '90, iar acum au posibilitatea de a viziona primele imagini din noul sezon al show-ului de televiziune. Deşi filmările sunt abia la început, noul trailer, care are o durată de aproape un minut, pare să fie suficient de consistent pentru a menţine la cote înalte interesul fanilor pentru evenimentele misterioase relatate în serial, scrie Mediafax. 

Trailerul începe prin prezentarea unui decor celebru din primele două sezoane, panoul amplasat la intrarea în oraşul care dă titlul serialului. Acel panou, ce conţine textul „Bine aţi venit în Twin Peaks. Populaţia: 51.201“, este reamplasat. Un membru al echipei de muncitori care efectuează operaţiunea spune: „Sunt multe locuri sfinte pe aici.“ „Nu aş putea să descriu prea bine. Pur şi simplu afectează psihicul“, adaugă acelaşi muncitor, înainte ca spectatorii să audă legendara coloană sonoră a serialului.

Deşi clipul nu dezvăluie nimic din intriga celui de-al treilea sezon, fanii serialului „Twin Peaks“ spun că acest trailer reprezintă un frumos cadou de Crăciun ce le-a fost oferit de producători.

   

În octombrie 2014, regizorul David Lynch a anunţat continuarea serialului pe pagina personală de Twitter, printr-un teser ce conţine secvenţe din sezonul precedent. Potrivit revistei „Variety“, acţiunea se va petrece în prezent, însă va continua evenimentele petrecute la sfârşitul capitolului trecut, aducând răspunsuri aşteptate foarte mult timp. Scenariul pentru noul sezon, care va avea 18 episoade, a fost scris de David Lynch în colaborare cu Mark Frost, cocreator al serialului. 

„Lumea misterioasă şi specială din «Twin Peaks» ne trage înapoi către ea. Suntem foarte nerăbdători. Pădurea fie cu voi“, au sus David Lynch şi Mark Frost, într-o declaraţie comună, potrivit Mediafax. Potrivit „The Guardian“, există posibilitatea ca David Lynch să fi premeditat această revenire. În ultimul episod din sezonul doi, personajul Laura Palmer (Sheryl Lee) îi spune agentului FBI Dale Cooper (Kyle MacLachlan) că „se vor revedea în 25 de ani“.

La sfârşitul anului 2014, Showtime a confirmat faptul că actorul Kyle MacLachlan îşi va relua rolul din acest serial celebru, cel al agentului FBI Dale Cooper. Alături de Kyle Maclachlan, alţi doi actori din distribuţia originală, Sheryl Lee şi Dana Ashbrook – interpreţii personajelor Laura Palmer, respectiv Bobby Briggs –, au anunţat că vor juca în noul sezon al serialului „Twin Peaks“. Actriţa Amanda Seyfried a fost distribuită la rândul ei într-un rol, despre care producătorii spun va avea o importanţă „fundamentală“ pentru intriga serialului.

Serialul „Twin Peaks“, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 şi 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din oraşul fictiv Twin Peaks. La lansare, „Twin Peaks“ a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor şi a primit 14 nominalizări la premiile Emmy. În total, cele două sezoane ale serialului au fost recompensate cu trei Globuri de Aur, două Primetime Emmy şi un premiu Grammy.

Deşi producţia s-a bucurat la început de un succes fenomenal, postul de televiziune ABC a decis anularea serialului „Twin Peaks“ după ce audineţele au scăzut dramatic, în momentul în care ucigaşul Laurei Palmer a fost dezvăluit. Regizorul David Lynch a reluat filmările, după ce producţia fost brusc întreruptă, însă ultimul episod, difuzat în 1991, nu a oferit un final concludent. David Lynch regretă că a cedat la presiunilor exercitate de directorii de la ABC şi a pus capăt serialului după cel de-al 22-lea episod din al doilea sezon.

Când „Twin Peaks“ a debutat pe micile ecrane, în 1990, nimeni nu s-a gândit că serialul inaugura aşa-numita „epocă de aur a televiziunii“, notează „The Guardian“. Abordarea regizorului David Lynch a fost, la momentul respectiv, o premieră în televiziune: un serial cât se poate de ciudat şi straniu, învăluit în mistere, care ţineau publicul cu sufletul la gură la fiecare episod.  

Rămâne de văzut dacă David Lynch şi Mark Frost vor da răspunsurile aşteptate de fani vreme de 25 de ani: Ce s-a  întâmplat cu agentul Dale Cooper, în ultima scenă, când s-a uitat în oglindă? La ce se referea Laura Palmer când i-a spus lui Cooper că se vor revedea în 25 de ani? Ce plănuia personajul Lara Flynn Boyle? O mulţime de mistere aşteaptă să fie elucidate după un sfert de secol.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune