VIDEO Trupa Sistem ia pauză din muzică pe termen nelimitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Formaţia Sistem a avut 12 ani de carieră neîntreruptă FOTO Facebook

După 12 ani de carieră muzicală, trupa Sistem a decis să ia o pauză „pe termen nelimitat“. Zoli, Cici, Phlo, Robi şi Nashu vor susţine ultimul concert pe 15 septembrie, la Sighişoara.

Potrivit Mediafax, decizia a fost luată încă de la începutul anului, când membrii trupei au stabilit de comun acord să ia o pauză. Anunţul a fost făcut abia acum, pe site-ul oficial al liderului trupei, Zoli Toth.

„După 12 ani de prezenţă neîncetată pe scenele din România, formaţia Sistem a decis să ia o vacanţă pe termen nelimitat. Principalul motiv este lipsa de pauză în cei 12 ani de activitate. Am tot expirat şi am uitat să inspirăm. De asemenea, lipsa de motivaţie din punct de vedere profesional, numărul limitat de locuri în care show-urile Sistem se pot desfăşura în condiţii optime şi muzica difuzată în acest moment la radiourile comerciale ne fac să credem că o pauză este binevenită“, spun aceştia.

„Mulţumim sincer şi din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în acest timp: artişti, tehniceni, impresari, case de discuri, organizatori de evenimente, presă şi nu în ultimul rând fanilor formaţiei Sistem“, au completat artiştii. Ultimul spectacol va avea loc pe 15 septembrie la Pro Istoria Fest de la Sighişoara.

Trupa Sistem a fost înfiinţată în anul 2000 de câţiva percuţionişti, prieteni şi colegi la Academia de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca. Dornici să aducă ceva nou în percuţia din România şi totodată să promoveze muzica de percuţie către masele largi de oameni, au pornit la drum „cu vise multe şi ambiţie din belşug“, după cum scrie Zoli pe site.

Palmaresul Sistem cuprinde 5 discuri lansate (dintre care unul de aur), 12 hituri, apariţii la festivaluri internaţionale, dar şi numeroase premii, cel mai important fiind locul al III-lea în finala Eurovision 2005 (împreună cu Luminiţa Anghel).

De-a lungul carierei, Sistem a avut şi alte colaborări notabile, cu artişti precum Phoenix, Voltaj, Proconsul, Alexandra Ungureanu, Loredana şi Andra.

Sistem şi Luminiţa Anghel la Eurovision

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!