VIDEO Elena Cârstea pe scena de la Eurovision: „În America a trebuit să fiu foarte cuminte, nu am cântat deloc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artista s-a lăsat fotografiată şi a acceptat să vorbească despre participarea la Eurovision, dar a evitat întrebările despre viaţa personală. FOTO Corina Cosmescu

Elena Cârstea a fost vedeta din ultima zi de audiţii pentru etapa naţională Eurovision 2013. Artista care a revenit în ţară pentru această competiţie a interpretat emoţionată piesa „Spinning“, compusă de Cristian Faur.

Joi seară, Elena Cârstea a fost printre ultimii concurenţi care au urcat pe scena Eurovisionului, la preselecţiile din capitală. În ciuda experienţei de peste 30 de ani pe scena muzicală, artista a recunoscut că a avut emoţii când a performat în faţa juriului format din Eduard Cârcotă, Andrei Tudor, Mihai Ogăşanu, Dan Manoliu şi Liana Elekes.

„Am emoţii, emoţiile sunt foarte puternice“, a mărturisit ea, după ce a repetat de două ori, înainte de filmarea propriu-zisă ce va apărea la TV. Artista a reuşit să mascheze răceala şi vocea puţin răguşită, având o interpretare aplaudată de susţinătorii din sala de la TVR.

„E cântată cu drag şi cu suflet şi pentru public, în primul rând. De asta am pus piesa şi pe Facebook, ca să-şi exprime părerea, indiferent că e de bine sau de rău“, a declarat cântăreaţa pentru „Adevărul“.

Elena Cârstea a optat pentru un stil vestimentar elegant-casual

Solista care s-a întors zilele trecute din Statele Unite, după o pauză de câţiva ani, a recunoscut că a revenit pe scena din România doar pentru acest concurs.

N-am cântat deloc în America pentru că starea mea de sănătate nu a fost grozavă şi a trebuit să fiu foarte cuminte

„Am decis să particip din cauza fetei mele, Sanda. Ea m-a rugat să vin. Zice: «Mami, du-te şi tu, cântă! Te simţi bine acum, poţi să cânţi». Şi am vorbit cu Cristi la telefon şi am zis să facem piesa asta“, a mai spus cântăreaţa diagnosticată în 2009 cu anevrism cerebral.

Elena Cârstea, protagonistă în platourile de filmare de la TVR

„Mi-a fost dor să cânt. Am lucrat prin telefon, la studioul din Palm Beach şi la studioul de aici. Am exersat acasă“, a explicat ea. Cântăreaţa care locuieşte de câţiva ani în America, împreună cu soţul şi cu cele două fete adoptate, a recunoscut că acolo nu a mai susţinut spectacole. ,,N-am cântat deloc pentru că starea mea de sănătate nu a fost grozavă şi a trebuit să fiu foarte cuminte“, a spus ea serioasă.

Artista care va împlini pe 26 februarie 50 de ani a mărturisit că se bucură de revenirea în ţară. „A fost foarte bine când am venit. Mi-e dor de România şi mă simt bine aici“. Totuşi, ea nu doreşte să se întoarcă în ţară. „E mai complicat să mă întorc aici. Soţul meu e acolo, copiii sunt încă la şcoală. Poate mai încolo“, a mai spus artista, refuzând să detalieze şi alte aspecte din viaţa privată.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți