VIDEO Bucovina lansează „Septentrion“ la Arenele Romane. Program şi reguli de acces
0Cea mai tare trupă de metal din România, Bucovina, susţine pe 8 decembrie, pe scena Arenelor Romane din Bucureşti, tradiţionalul concert de Sărbatori, ocazie cu care va fi lansat un nou material discografic, intitulat „Septentrion“.
În deschidere vor urca pe scenă Recipe For Hate, Crossbone şi Sur Austru.
Mai jos, programul şi regulile de acces:
Fumatul în cortul încălzit al Arenelor Romane este interzis. Se fumează doar în locurile special amenajate.
Porţile Arenelor Romane se deschid la ora 19.00, iar concertele încep la ora 19.20
Accesul se face prin intrarea din parc a Arenelor Romane (cea mare, standard, de jos) şi fiecare categorie de bilet va avea câte un coridor special. Accesul se face începând cu ora 19.00, porţile fiind deschise până la finalul concertului
Accesul în perimetrul evenimentului este permis pe bază de bilet valid.
Posesorii de Bucovina Fanpack vor putea intra în incinta Arenelor Romane de la ora 18.30. La intrare vor primi brăţară textilă, precum şi afişul color cu autograf.
Odata intrati in incinta Arenelor Romane nu puteti parasi locul decat in caz de urgenta. In caz contrar va trebui sa cumparati un alt bilet
Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit si este permis doar daca acestia sunt insotiti de unul dintre parinti, posesor al unui bilet valid. De asemenea, organizatorii recomanda, pentru a inlatura orice dubii, prezentarea la intrare a unui act doveditor al varstei copilului (copie).
Accesul minorilor cu varste sub 14 ani este permis pe baza de bilet si doar insotiti de un adult posesor de bilet valid.
Zona de concert are o singura zona de acces si cinci iesiri de siguranta marcate ca atare. Normele de siguranta le gasiti mai jos. La locatie va fi prezent un punct de prim ajutor.
Este interzis in zona de concert:
- accesul cu arme sau obiecte periculoase
- accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul zonei de festival.
- accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel
- umbrele (concertul are loc in cort incalzit)
- aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
- aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.
De asemenea va rugam sa lasati animalele de companie acasa. Nu vor fi puse la dispozitie zone pentru depozitarea obiectelor de valoare dar ne bazam pe buna educatie si bunul simt al participantilor la festival.
PROGRAM
Open doors: 19:00
Crossbone: 19:20 - 19:50
Recipe for Hate: 20:10 - 20:40
Sur Austru: 21:10 - 22:00
Bucovina: 22:30 - ...
OBLIGATIILE PUBLICULUI
-sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor, stabilite de SC Sfinx Experience SRL;
-sa nu introduca sau sa nu incerce introducerea in incinta de faclii, artificii, petarde, torte, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substante toxice, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte), obiecte artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria "obiecte zburatoare luminoase", pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea si propagarea incendiilor;
-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afisele, marcajele sau altele asemenea, destinate apararii impotriva incendiilor aflate in incinta;
-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor aflate in incinta;
-publicului ii este interzis sa dezlipeasca sau sa distruga reclamele, anunturile si afisele expuse de organizator in incinta ansamblului construit, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului in incinta, a evacuarii persoanelor, a interventiei in situatii de urgenta sau a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor;
-sa fumeze numai in locurile fara pericol de incendiu, special amenajate si marcate.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara si au urmatoarele preturi.
-PRESALE: 60 Lei Acces General, 35 Lei Bucovina Fanpack
-LA INTRARE: 70 Lei in limita biletelor disponibile
Un eveniment METALHEAD si Tara de Sus