UNTOLD 2017: au fost anunţate primele şapte superstaruri care vor urca pe scenă. O nouă rundă de abonamente a fost pusă în vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A treia ediţie a festivalului Untold va avea loc pe 3-6 august la Cluj-Napoca

Aşteptarea a luat sfârşit. Organizatorii festivalului Untold, unul dintre cele mai mari şi mai aşteptate festivaluri de muzică din România, care va avea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca, au anunţat cele şapte staruri ale muzicii electronice mondiale care ţin capul de afiş la ediţia de anul acesta. În plus, a fost pusă în vânzare o nouă rundă de 10.000 de abonamente.

Astăzi, organizatorii festivalului Untold au făcut marele anunţ, aşteptat de zeci de mii de fani ai muzicii electronice şi au dezvăluit primele nume anunţate pentru a treia ediţie a Festivalului Untold, care avea loc la Cluj-Napoca vara aceasta. Acestea sunt:

AFROJACK

ARMIN VAN BUUREN

AXWELL & INGROSSO

DIMITRI VEGAS & LIKE MIKE

HARDWELL

MARTIN GARRIX

STEVE AOKI

Afrojack, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell şi Martin Garrix îşi ţin promisiunea făcută fanilor şi revin la UNTOLD. Impresionaţi de atmosfera UNTOLD, dar şi de energia fanilor festivalului, Axwell & Ingrosso şi Steve Aoki vor fi prezenţi pentru prima dată la Cluj-Napoca şi se alătură celor 5 superstaruri care au scris deja pagini numeroase în povestea UNTOLD. Cei mai buni DJ ai lumii sunt primele 7 stele anunţate din line-up-ul UNTOLD 2017. Iar surprizele nu se opresc aici. Alte staruri internaţionale, a genurilor live acts, tehno, drum&bass, house, vor fi prezente pe scenele festivalului, în total, aproape 200 dintre cei mai buni artişti.

A Treia Rundă de abonamente la vânzare

Începând de Vineri, 27 ianuarie, ora 18.00, vor fi disponibile 10.000 de abonamente pentru toţi cei care vor să ia parte la experienţa UNTOLD. Acestea vor putea fi achiziţionate la preţul promoţional de 385 de lei plus taxe din preţul final de 550 de lei plus taxe. În plus, vor fi disponibile şi bilete de o zi şi abonamente VIP. Toţi cei care vor dori să cumpere un abonament sau un bilet de o zi la UNTOLD, vor putea să facă acest lucru accesând www.untold.com. 

Primele şapte stele Untold

Afrojack este nerăbdător să ajungă din nou la UNTOLD. DJ-ul olandez a fost la ediţia din 2016 şi a rămas impresionat de căldura şi nebunia frumoasă a fanilor din România. A fost atât de încântat încât şi la două săptămâni după festival, a postat pe pagina lui de socializare, poze şi video-uri de la UNTOLD 2016.

Axwell & Ingrosso sunt doi DJ suedezi, fondatori ai trupei Swedish House Mafia. Ei vin pentru prima dată în România, în formula actuală, şi ajung pentru prima dată la Cluj-Napoca pe scena principală a festivalului UNTOLD. Cei doi DJ se află pe primele locuri în topul preferinţelor fanilor UNTOLD. 

Armin van Buuren se întoarce pe aceeaşi scenă pe care, în 2016, a stat mai mult de cinci ore. Zorii zilei l-au surprins pe dj-ul olandez, atât de mult iubit de fanii UNTOLD, în tricoul echipei naţionale de fotbal a României. La finalul show-ului, Armin van Buuren a coborât în public şi a salutat fanii rămaşi până aproape la 8 dimineaţa alături de el. Artistul a declarat la final, că abia aşteaptă să-şi vadă din nou numele, în line-up-ul festivalului UNTOLD 2017, lucru care s-a şi întâmplat.

Dimitri Vegas & Like Mike au bifat toate ediţiile festivalului UNTOLD şi vor fi prezenţi şi în 2017 pe mainstage-ul UNTOLD ARENA. Pe locul doi în top 100 DJMAG, Dimitri Vegas & Like Mike le promit fanilor că şi în acest an vor avea parte de un show incredibil.

Şi Hardwell a gustat pentru prima dată din atmosfera Untold la ediţia din 2016 şi s-a simţit incredibil în România şi alături de fani. Drept dovada, a ales ca în timpul concertului să poarte tricoul echipei naţionale de fotbal a României, cu mesajul “UNITED.

DJ-ul numărul unu al planetei, Martin Garrix se întoarce la UNTOLD. În 2016, artistul a păşit pentru prima dată în România şi a rămas impresionat de publicul şi de atmosfera UNTOLD. A promis la ediţia de anul trecut că vrea să revină şi se ţine de promisiune.

Steve Aoki vine pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD. Artistul este mereu headliner la marile festivaluri din lume. Steve Aoki este un DJ şi un producător de muzică electro house şi a avut colaborări cu artişti ca: Will I Am, Afrojack, LMFAO, Iggy Azalea, Lil Jon. DJ-ul American este cunoscut şi pentru stilul său excentric dar şi pentru pasiunea lui de a dărui în timpul concertelor, torturi, fanilor săi. Steve Aoki este şi fondatorul Asociaţiei Caritabile Steve Aoki, care strânge fonduri pentru organizaţii umanitare din întreaga lume. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO