The Weeknd, marele absent din lista nominalizaţilor la Grammy, acuză Recording Academy de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
The Weeknd FOTO Getty Images

Cântăreţul canadian The Weeknd, marele absent din lista nominalizaţilor pentru premiile Grammy 2021, a acuzat Recording Academy de corupţie. Harvey Mason Jr., preşedintele interimar al Recording Academy, s-a arătat suprins de absenţa lui din listă, însă a exclus că procesul de selecţie ar fi fost unul corupt.

Într-un an în care a dominat scena muzicală, el nu se regăseşte în nicio categorie a premiilor. 

„Premiile Grammy rămân corupte. Datoraţi transparenţă mie, fanilor mei şi industriei”, a scris el pe reţelele se socializare, la câteva ore după anunţarea selecţiilor, scrie news.ro.

Artistul a făcut referire la procesul prin care sunt aleşi nominalizaţii, care este secret şi identitatea celor ce alcătuiesc comitetele care îi aleg nu este dezvăluită public.

Un comitet este format din 20 de membri. Albumul „After Hours”, care a ocupat primele locuri ale topurilor, şi single-uri de succes de pe acesta se puteau încadra - potrivit criticilor - măcar la una dintre categoriile „Best Album”, „Song of the Year”, „Record of the Year” sau cele cinci categorii de gen.

LISTA COMPLETĂ A NOMINALIZĂRILOR

O sursă a declarat pentru Variety că relaţia dintre echipa lui The Weeknd şi Academie este tensionată pentru că artistul are în program reprezentaţii atât la Grammy, pe 31 ianuarie 2021, cât şi la finala Super Bowl, care este stabilită să aibă loc o săptămână mai târziu. Negocierile au durat destul de mult şi au fost conflictuale, în final, s-a căzut de acord ca el să cânte la ambele evenimente.

Stabilirea nominalizărilor la Grammy presupune un proces în mai mulţi paşi, care include profesionişti din industrie ce iau decizia pe baza unei liste scurte venite de la un comitet ce ia în calcul mii de înscrieri.

Din păcate, în fiecare an sunt mai puţine nominalizări decât numărul artiştilor care merită

Harvey Mason Jr., preşedintele interimar al Recording Academy, a declarat pentru Variety că nu are niciun control asupra selecţiilor.

El s-a arătat de asemenea suprins de absenţa lui The Weeknd şi a confirmat că artistul era aşteptat să cânte la gala din ianuarie şi la Super Bowl, dar a negat că negocierile ar fi avut vreun rol în asta. 

„A existat un număr record de înscrieri în acest an neobişnuit şi competitiv”, a transmis Mason Jr. „Înţelegem că The Weeknd este dezamăgit că nu a fost nominalizat. Am fost suprins şi pot empatiza cu felul în care se simte. Muzica lui de anul acesta a fost excelentă şi contribuţia lui la comunitatea muzicală este demnă de admiraţia tuturor. Am fost încântaţi când am aflat că va cânta la Super Bowl şi ne-ar fi plăcut să îl avem de asemenea pe scena Grammy cu o săptămână mai devreme”.

Preşedintele interimar a continuat: „Din păcate, în fiecare an sunt mai puţine nominalizări decât numărul artiştilor care merită. Dar ca singurele premii votate de omologi, vom continua să recunoaştem şi să sărbătorim excelenţa în muzică în timp ce vom atrage atenţia asupra numeroşi artişti minunaţi care formează comunitatea noastră globală. Ca să fiu clar, votul în toate categoriile s-a încheiat cu mult înainte ca reprezentaţia lui The Weeknd de la Super Bowl să fie anunţată, astfel că nu a influenţat în vreun fel procesul nominalizărilor”.

„Nu cred că omiterea lui The Weeknd pune sub semnul întrebării procesul, sincer”, a mai spus Mason Jr. 

Beyoncé, Taylor Swift, Roddy Ricch şi Dua Lipa au primit cele mai multe nominalizări pentru cea de-a 63-a ediţie a galei premiilor Grammy, care va avea loc pe 31 ianuarie 2021.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort