Rebelul Billy Idol „dezlănţuie iadul“ la Bucureşti şi la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Billy Idol concertează pentru a doua oară la Bucureşti FOTO Facebook/Charles Jischke

Rockerul britanic va cânta duminică, 29 iunie, la Arenele Romane din Capitală, iar a doua zi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Aflat pentru a doua oară în România, Billy este încă un idol pentru publicul de aici, astfel că biletele Golden Ring pentru concertul de la Arenele Romane s-au epuizat. Fanii starului britanic mai au la dispoziţie biletele din ring (categoria Regular), la preţul de 160,5 lei, disponibile pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti). Duminică, la intrarea de la Arenele Romane, biletele Regular vor costa 181,9 lei.

„Billy Idol Summer Tour 2014“ a debutat spectaculos în Atlantic City, iar muzicianul şi trupa lui se află deja în Euopa. Show-urile din România vor include atât piesele de pe noul material discografic,  cât şi hituri „rebele“ precum „Rebel Yell“, „Hot In The City“ sau „Cradle of Love“. Spectacolul de la Bucureşti, organizat de Events, va începe la 19.00, cu trupele din deschidere I’m in the Trip şi Z.O.B.

Un muzician la extreme

Billy Idol a fost vocalul popularei trupe britanice de punk Generaţia X din 1976 până la destrămarea formaţiei, în 1981, apoi a decis să-şi încerce norocul în America. Billy a scos hit după hit, printre care „Rebel Yell,“ „White Wedding,“ „Dancing With Myself”, „Flesh For Fantasy“, „Hot In the City“, „Eyes Without A Face“, „Cradle of Love“ şi multe altele.

Sunt iremediabil împărţit între întuneric şi bine, sunt rebel şi sfânt, maniac sexual şi călugăr, poet şi preot, demagog şi populist.

Rockerul îşi exprimă, însă, latura artistică şi în alte domenii decât cel muzical. Pe 7 octombrie, el îşi va lansa biografia, intitulată „Dancing With Myself“, în care vorbeşte despre copilăria tumultuoasă - a fost dat afară de la cercetaşi când avea numai zece ani -, adolescenţa rebelă - a renunţat la cursurile Universităţii Sussex din Marea Britanie după un an - şi viaţa de artist.

„M-ai ştiut ca Billy Idol, rebelul care aduce iadul pe pământ, care şi-a trăit viaţa din plin, uneori mai mult decât viaţa i-a permis. Dar eu sunt, de asemenea, William Albert Michael Broad, un copil al clasei muncitoare din suburbiile Londrei: un visător cu nasul întotdeauna într-o carte, blestemat cu sentimente prea multe, vise prea mari şi tristeţi prea adânci. Viaţa mi-a dat o cheie de aur atunci când m-am îndrăgostit de rock'n'roll şi o lume cu totul nouă s-a deschis pentru mine. Cu această lume a venit fiecare ocazie şi fiecare ispită de sub soare, şi totodată, exces non-stop. Sunt iremediabil împărţit între întuneric şi bine, sunt rebel şi sfânt, maniac sexual şi călugăr, poet şi preot, demagog şi populist”, scrie muzicianul în cartea sa.

E vegetarian şi predispus accidentelor. În timpul filmărilor la videoclipul „Eyes Without a Face“, a rămas temporar fără vedere, din cauza supraîncălzirii lentilelor de contact de la lumina refectoarelor din studio. Similar, la filmările pentru „Craddle of Love“, era paralizat de la brâu în jos ca urmare a unui accident serios de motocicletă.

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online