Premiile MTV VMA 2018: Madonna, criticată pentru tributul adus Arethei Franklin. Lista completă a câştigătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană de origine cubaneză Camila Cabello (21 de ani) a fost desemnată marea câştigătoare a celei de-a 35-a gale MTV Video Music Awards. Cel mai comentat moment al serii a fost însă cel oferit de Madonna (60 de ani), care a fost aspru criticată pentru tributul adus regretatei Aretha Franklin.

Regina muzicii pop a fost rugată să-i aducă un omagiu Reginei muzicii soul la gala MTV VMA 2018, însă discursul de cinci minute al Madonnei a atras nemulţumirea telespectatorilor şi critici dure, mulţi fiind de părere că vedeta a dat dovadă de egoism. 

Deşi s-a vrut un discurs emoţionant, Madonna a vorbit despre propria persoană, despre startul carierei sale marcat de greutăţi, scrie News.ro. De asemenea, cântăreaţa a fost taxată şi pentru alegerea de a purta veşminte tradiţionale africane.

În final, după trecerea în revistă a dificultăţilor prin care a trecut, Madonna a spus că Aretha Franklin, care a murit pe 16 august la vârsta de 76 de ani, a fost motivul pentru care ea are succes acum.

„Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat şi nu ar fi putut să se întâmple fără doamna muzicii soul. M-a condus unde sunt astăzi şi ştiu că a influenţat atât de mulţi oameni care se află în seara asta aici. Vreau să îţi mulţumesc, Aretha, pentru că ne-ai dat putere tuturor, R.E.S.P.E.C.T. Trăiască regina!“, şi-a încheiat Madonna discursul. 

Reacţiile au fost însă departe de a fi măgulitoare, unii internauţi solicitând organizatorilor MTV VMA să prezinte scuze publice pentru acest moment: „Sper că MTV plănuieşte să prezinte scuze publice pentru că i-a permis Madonnei să jignească memoria Arethei Franklin în acest fel“.

„Discursul Madonnei nu are nicio legătură cu Aretha“, „Sunt confuz...Credeam că Madonna trebuia să-i aducă un omagiu Arethei, dar tot ce am auzit a fost un omagiu la propria persoană“, „Îmi pare rău, o iubesc pe Madonna, dar să o ascult cinci minute vorbind despre ea...pur şi simplu nu e modul potrivit pentru a-i cinsti memoria Arethei Franklin. Wow! Sunt şocată!“, „Nimeni nu o iubeşte mai mult pe Madonna decât Madonna“, acestea au fost doar câteva dintre comentariile negative la adresa Madonnei, potrivit BBC. 

La polul opus, un moment notabil a fost recitalul cântăreţei Jennifer Lopez (49 de ani), care a urcat pe scena MTV VMA pentru prima dată în ultimii 17 ani. Vedeta a fost distinsă cu Michael Jackson Video Vanguard Award pentru întreaga carieră.

În ceea ce priveşte câştigătorii, tânăra cântăreaţă americană de origine cubaneză Camila Cabello a fost marea învingătoare a galei MTV Video Music Awards 2018, fiind recompensată cu cele mai importante trofee: Videoclipul anului, pentru „Havana“ (ft. Young Thug), şi Artistul anului

Cântecul anului a fost „Rockstar“ - Post Malone ft. 21 Savage -, iar Cardi B a fost premiată cu trofeul categoriei Cel mai bun artist debutant.

Câştigători MTV VMA 2018

Videoclipul anului

Camila Cabello ft. Young Thug – „Havana“

Ariana Grande – „No Tears Left to Cry“

Bruno Mars ft. Cardi B – „Finesse (Remix)“

The Carters – “APES**T” – Roc Nation/Parkwood Entertainment

Childish Gambino – „This Is America“

Drake – „God’s Plan“

Artistul anului

Camila Cabello 

Ariana Grande

Bruno Mars

Cardi B

Drake

Post Malone

Cântăreţul anului

Post Malone ft. 21 Savage – „rockstar“

Bruno Mars ft. Cardi B – „Finesse (Remix)“

Camila Cabello ft. Young Thug – „Havana“

Drake – „God’s Plan“

Dua Lipa – „New Rules“

Ed Sheeran – „Perfect“

Cel mai bun artist debutant

Cardi B 

Bazzi 

Chloe x Halle 

Hayley Kiyoko

Lil Pump 

Lil Uzi Vert 

Cea mai bună colaborarea

Jennifer Lopez ft. DJ Khaled & Cardi B – „Dinero“

Bebe Rexha ft. Florida Georgia Line – „Meant to Be“

Bruno Mars ft. Cardi B – „Finesse (Remix)“

The Carters – „APES**T“

Logic ft. Alessia Cara & Khalid – „1-800-273-8255“

N.E.R.D & Rihanna – „Lemon“

    

Cea mai bună piesă pop

Ariana Grande – „No Tears Left to Cry“

Camila Cabello ft. Young Thug – „Havana“ 

Demi Lovato – „Sorry Not Sorry“

Ed Sheeran – „Perfect“

P!nk – „What About Us“

Shawn Mendes – „In My Blood“

Cea mai bună piesă hip-hop

Nicki Minaj – „Chun-Li“

Cardi B ft. 21 Savage – „Bartier Cardi“

The Carters – „APES**T“

Drake – „God’s Plan“

J. Cole – „ATM“

Migos ft. Drake – „Walk It Talk It“

Cea mai bună piesă latină

J Balvin, Willy William – „Mi Gente“

Daddy Yankee – „Dura“

Jennifer Lopez ft. DJ Khaled & Cardi B – „Dinero“

Luis Fonsi, Demi Lovato – „Échame La Culpa“

Maluma – „Felices los 4“

Shakira ft. Maluma – „Chantaje“

Cea mai bună piesă dance

Avicii ft. Rita Ora – „Lonely Together“

Calvin Harris & Dua Lipa – „One Kiss“

The Chainsmokers – „Everybody Hates Me“

David Guetta & Sia – „Flames“

Marshmello ft. Khalid – „Silence“

Zedd & Liam Payne – „Get Low (Street Video)“

Cea mai bună piesă rock

Imagine Dragons – „Whatever It Takes“

Fall Out Boy – „Champion“

Foo Fighters – „The Sky Is A Neighborhood“

Linkin Park – „One More Light“

Panic! At The Disco – „Say Amen (Saturday Night)“

Thirty Seconds to Mars – „Walk On Water“

Cel mai bun videoclip cu mesaj

Childish Gambino – “This Is America

Dej Loaf and Leon Bridges – „Liberated“

Drake – „God’s Plan“

Janelle Monáe – „PYNK“

Jessie Reyez – „Gatekeeper“

Logic ft. Alessia Cara & Khalid – „1-800-273-8255“

Cea mai bună scenografie

The Carters – „APES**T“

Alessia Cara – „Growing Pains“

Ariana Grande – „No Tears Left to Cry“

Childish Gambino – „This Is America“

Eminem ft. Ed Sheeran – „River“

Shawn Mendes – „In My Blood“

Cea mai bună regie

Childish Gambino – „This Is America“

The Carters – „APES**T“

Drake – „God’s Plan“

Ed Sheeran – „Perfect“

Justin Timberlake ft. Chris Stapleton – „Say Something“

Shawn Mendes – „In My Blood“

Cea mai bună regie artistică

The Carters – „APES**T“

Childish Gambino – „This Is America“

J. Cole – „ATM“

Janelle Monáe – „Make Me Feel“

SZA – „The Weekend“

Taylor Swift – „Look What You Made Me Do“

Cele mai bune efecte vizuale

Kendrick Lamar & SZA – „All The Stars“

Ariana Grande – „No Tears Left to Cry“

Avicii ft. Rita Ora – „Lonely Together“

Eminem ft. Beyoncé – „Walk On Water“

Maroon 5 – „Wait“

Taylor Swift – „Look What You Made Me Do“

Cea mai bună coregrafie

Childish Gambino – „This Is America“

Bruno Mars ft. Cardi B – „Finesse (Remix)“

Camila Cabello ft. Young Thug – „Havana“

The Carters – „APES**T“

Dua Lipa – „IDGAF“

Justin Timberlake – „Filthy“

Cel mai bun montaj

N.E.R.D & Rihanna – „Lemon“

Bruno Mars ft. Cardi B – „Finesse (Remix)“

The Carters – „APES**T“

Childish Gambino – „This Is America“

Janelle Monáe – „Make Me Feel“

Taylor Swift – „Look What You Made Me Do“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco