Patricia Kaas, despre show-ul pe care îl aduce în România: „Un spectacol care seamănă cu mine, cea de acum“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patricia Kaas a susţinut cel mai recent concert în România în urmă cu patru ani FOTO Events

Cântăreaţa franceză Patricia Kaas (50 de ani) spune despre show-ul pe care îl va aduce în România, în luna iunie, că este un spectacol care îi seamănă, anunţă Events printr-un comunicat.

La patru ani distanţă de la ultimul său concert la noi în ţară, Patricia Kaas şi-a programat două întâlniri cu fanii români. Patricia Kaas va cânta, pe 24 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, şi două zile mai târziu, pe 26 iunie, în Parcul Rozelor din Timişoara.

„Vreau să vă propun un spectacol care seamănă cu mine, cea de acum“, spune Patricia Kaas despre showul cu care revine în România.

Biletele pentru concertul de la Bucureşti sunt disponibile la preţurile de 120, 150, 200, 250 şi 300 lei. Pentru Timişoara, biletele costă 80, 120, 160, 200, 240 şi 300 lei. Biletele pentru categoria VIP de la Sala Palatului sunt epuizate. 

Artista franceză a susţinut cel mai recent concert în România în urmă cu patru ani, iar acum îşi va promova albumul omonim, al zecelea din cariera sa, apărut în 2016, informează organizatorii, Events.

„Patricia Kaas“ este prima colecţie de melodii originale lansate de artistă în ultimii 13 ani.

Când casa de discuri Warner Music France anunţa lansarea noului album al Patriciei Kaas în 2016, artista spunea: „Ce mi-aş dori astăzi?... Un album precum cele pe care le scoteam pe vremuri. Un album cu melodii care să mă reprezinte". Discul include 13 piese, în nota melancolică specifică artistei. "Nu sunt tristă, ci melancolică. Când îţi pierzi mama la vârsta de 20 de ani, iar tatăl tău moare la scurt timp după, melancolia face parte din viaţa ta“, mai adăuga Patricia.

Patricia Kaas a fost recent nominalizată la categoria „Best French Act Award“ la Big Apple Music Awards 2017, gală ce va avea loc pe 22 octombrie, la New York. În afară de Patricia, la aceeaşi categorie mai sunt nominalizate Indila şi Mylene Farmer. La categoria „Best Romanian Act“ concurează Inna şi Alexandra Stan. Fanii Patriciei o pot vota pe Twitter, Facebook şi Instagram la  #BAMA2017DiamondEdition_PatriciaKaas

Patricia Kaas, născută pe 5 decembrie 1966, la Forbach, este interpretă şi compozitoare, dar şi actriţă. A debutat în 1988, cu „Mademoiselle chante...“, urmat de alte nouă materiale de studio. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Mademoiselle chante le blues“, „Mon Mec a Moi“, „Quand Jimmy Dit“, „Kennedy Rose“, „Entrer dans la lumière“ şi „Il me dit que je suis belle“. Albumele sale au fost vândute în peste 18 milioane de copii. În 2009, a reprezentat Franţa la Eurovision Song Contest, cu piesa „Et s'il fallait le faire“, care s-a clasat pe locul al optulea. Şi-a făcut debutul în film în pelicula „And now... Ladies and Gentlemen“ (2002), unde a jucat alături de Jeremy Irons. A mai jucat, alături de Serge Hazanavicius, în filmul „Assassinée“ (2012), regizat de Thierry Binisti. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu