Noul album​ al lui Kanye West a stabilit recorduri de streaming pe Apple Music şi Spotify

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

„Donda”, cel mai nou album al rapperului Kanye West, a stabilit recorduri de streaming pe Apple Music şi Spotify în 24 de ore de la lansare.

În topul albumelor platformei Apple Music, „Donda” a ajuns pe primul loc în 152 de ţări, în timp ce pe Spotify deţine titlul de cel mai accesat album în decurs de 24 de ore.

Lansat în mod surprinzător duminică, „Donda” a fost, potrivit Apple, accesat online de peste 60 de milioane de ori doar în Statele Unite.

Dintre primele 20 de locuri ale Apple Music’s Daily Top 100 Global, 19 piese aparţin acestui album, care cuprinde 27 de titluri.

West şi „Donda” au stabilit şi un record pe 2021 privind cel mai accesat artist şi cel mai accesat album într-o singură zi, iar „Donda” a devenit al treilea cel mai ascultat album în ziua lansării pe Apple Music.

Spotify a anunţat că materialul a stabilit recordul pe 2021 de cel mai accesat album într-o zi, devansând „Sour” al Oliviei Rodrigo. 

În aşteptarea apariţiei albumului, de câteva ori amânată, West a susţinut trei petreceri pentru audiţie, două în Atlanta şi una în Chicago.

Duminică, rapperul a spus că Universal Music Group a lansat „Donda” fără a avea permisiunea lui, iar o sursă din companie a declarat pentru Variety că această acuzaţie este „fără noimă”.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”