Musicalul „Mamma Mia!“, pe 30 şi 31 octombrie, la Sala Palatului. Cât costă biletele şi ce artişti fac parte din distribuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana va juca rolul Donnei în musicalul „Mamma Mia!“

„Mamma Mia!“, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din lume revine în Bucureşti, la Sala Palatului cu două reprezentaţii în luna octombrie 2019. Din distribuţie fac parte nume celebre şi consacrate din lumea artistică românească.

Loredana, Horia Brenciu, Ernest Fazekas, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Ana Munteanu, Anca Sigartău, Cornel Ilie şi Adrian Nour sunt doar câţiva artişti iubiţi de publicul din toată ţara, care vor interpreta rolurile principale în celebra producţie. 

Astfel, pe 30 şi 31 octombrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19:00, va avea loc spectacolul „Mamma Mia!“. 

În cele două reprezentaţii anunţate, artiştii vor dansa şi vor cânta alături de spectatori într-o poveste de dragoste romantică plină de energie, entuziasm, amuzament şi culoare. 

„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante. Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.

Biletele pentru reprezentaţiile musicalului ce vor avea loc pe 30 şi 31 octombrie, la Sala Palatului pot fi achiziţionate în format electronic de pe Iabilet.ro sau din magazinele Flanco, Diverta, Cărturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet şi pe terminalele Selfpay, la preţuri cuprinse între 99 lei şi 289 lei.

Distribuţie „Mamma Mia!“, din 30 octombrie: 

Loredana – Donna

Horia Brenciu – Harry

Aurelian Temişan – Sam

Anca Sigartău – Rosie

Anca Ţurcaşiu – Tanya

Adrian Nour – Bill

Ana Munteanu – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

Distribuţie „Mamma Mia!“ din 31 octombrie:

Loredana – Donna

Ernest Fazekas – Harry

Cornel Ilie – Sam

Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihotă – Tanya

Adrian Nour – Bill

Bianca Purcărea  – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

Musicalul „Mamma Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End şi apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson şi producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, foşti membri ai formaţiei ABBA.  Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth şi Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat şi al doilea film Mamma Mia 2.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid