Maneaua PSD lansată de Guţă a fost ştearsă de pe YouTube: care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maneaua lui Nicolae Guţă dedicată Partidului Social Democrat şi conducătorului Liviu Dragnea a fost ştearsă de pe YouTube pentru încălcarea dreptului de autor, organizatorii Neversea fiind cei care au luat măsuri după ce imagini de la festival apăreau în clip fără ca ei să-şi fi dat acordul.

După două zile în care maneaua electorală lansată de Nicolae Guţă cu dedicaţie pentru PSD a fost pe buzele tuturor, clipul a fost şters de pe YouTube, unde strânsese un număr impresionant de dislikeuri (peste 40.000 de mii). 

Organizatorii festivalului de muzică Neversea au fost cei care au raportat clipul „Victorie PSD“, în care au fost folosite fără drept mai multe cadre de la eveniment, în timp ce erau rostite versuri precum „Arde flacăra în torţă, PSD este o forţă/ Marţienii de-ar veni şi tot nu ne pot opri“. 

În prealabil, directorul de comunicare al festivalului, Edy Chereji, a precizat că imaginile au fost furate şi că va lua măsurile necesare: „Din păcate, nu este prima dată când brandul Neversea sau imagini din cadrul festivalului sunt folosite fără acordul nostru. Şi în situaţia de faţă, ca în toate situaţiile similare, am luat deja măsurile care se impun pentru a ne proteja exploatarea imaginii în moduri care nu au fost agreate. Suntem un festival de muzică de anvergura europeană. Artişti foarte cunoscuţi din lume urcă pe scene la concerte. Aşadar, suntem departe de orice implicare în campanii electorale, însă îi încurajăm pe toţi europenii să îşi exprime dreptul democratic de a alege, de a vota!“.

Mesajul care apare acum pe YouTube: 

Maneaua dedicată de Guţă „celui mai tare partid din România – PSD“ l-a costat pe celebrul manelist dezamăgirea propriilor fani, care l-au acuzat că „s-a vândut şi i-a trădat pentru bani“, pagina sa de Facebook fiind luată cu asalt de comentarii negative. 

În faţa fanilor indignaţi, manelistul a răspuns simplu: „Mai facem şi dedicaţii speciale că doar trăim într-o ţară democratică!“. 

Contactat de „Adevărul“, impresarul cântăreţului de manele a precizat că Nicolae Guţă este un „simplu lăutar“ care cântă pentru toată lumea. De asemenea, el a lămurit şi cum a ajuns Guţă să facă această dedicaţie. Deşi în dreptul clipului scria că a fost realizat „la comanda PSD“, iar Codrin Ştefănescu a negat acest lucru, impresarul lui Guţă a clarificat faptul că manelistul nu a fost contactat de niciun reprezentant al social-democraţilor, ci a decis să facă maneaua la solicitarea unui prieten, simpatizant PSD. 

Şi chiar dacă videoclipul a dispărut de pe YouTube, versurile au rămas: 

„De vrei gustul fericirii,

Ştampilează trandafirii.

Când e cald fierul se bate,

Dacă vrei prosperitate.

Refren:

Hai, române, hai, hai, la urne

Dacă vrei viaţa mai bună

Votează cu-ncredere

Liviu Dragnea - PSD

Hei, hei, PSD, PSD

Arde flacăra în torţă,

PSD-ul e o forţă.

Marţienii de-ar veni,

Şi tot nu ne pot opri.

Noi suntem aşii puterii

Şi noi vrem binele ţării.

De toţi românii ne pasă,

Ne vrem tinerii acasă!“

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani