Katy Perry ajunge cu al treilea album pe primul loc în topul Billboard 200 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albumul „Witness“ a devenit cel de-al treilea material de studio al cântăreţei americane Katy Perry care ajunge pe primul loc în topul Billboard 200.

„Witness“ a fost vândut, în perioada 9-15 iunie, prima săptămână după lansare, în 180.000 de exemplare, o scădere semnificativă faţă de cele 286.000 de copii ale albumului „Prism“ care au fost vândute în primele zile de la lansarea din octombrie 2013.

Aceasta a fost cea mai bună săptămână, din punct de vedere al vânzărilor, pentru un album al unei cântăreţe, de la lansarea albumului „Joanne“ (noiembrie 2016) al lui Lady Gaga, care a fost achiziţionat în 201.000 de exemplare, scrie billboard.com. 

Din cifra totală, „Witness“ - apărut la Capitol Records - a fost vândut în 162.000 de exemplare în format fizic, potrivit unui raport Nielsen Music.

   

Primul album al lui Katy Perry care a ajuns pe primul loc în Billboard 200 a fost „Teenage Dream“ (2010).

Pe locul al doilea în topul Billboard 200 se află Kendrick Lamar şi „DAMN“, cu 69.000 de exemplare vândute, iar pe poziţia a treia, cântăreaţa SZA, cu albumul „Ctrl“, vândut în 60.000 de unităţi.

Născută pe 25 octombrie 1984, Katheryn Elizabeth Hudson, cunoscută drept Katy Perry, este o cântăreaţă americană, care a devenit cunoscută cu single-ul „I Kissed a Girl“, ce a ajuns în 2008 pe primul loc în topurile din peste 20 de ţări, inclusiv în Statele Unite şi Marea Britanie. Albumele şi single-urile sale au fost vândute în peste 90 de milioane de copii pe plan mondial. „Witness“ este cel de-al cincilea material de studio lansat de cântăreaţă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!