Johnny Depp a ajuns în România alături de membrii trupei The Hollywood Vampires: primele imagini FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Johnny Depp (52 de ani) a ajuns în România joi seară, alături de rockerul Alice Cooper (68 de ani) şi de chitaristul Aerosmith, Joe Perry (65 de ani), pentru concertul pe care trupa The Hollywood Vampires îl va susţine luni, 6 iunie, la complexul Romexpo din Bucureşti.

Alice Cooper (voce), Joe Perry (chitară), Johnny Depp (chitară), Matt Sorum (tobe, ex-Guns N' Roses), Robert DeLeo (bas, Stone Temple Pilots), Tommy Henriksen (chitară) şi Bruce Witkin (clape) au ajuns joi seară, 2 iunie, în România la bordul unui avion privat, iar la coborâre aceştia s-au lăsat fotografiaţi. Ulterior, imaginea a fost publicată pe contul de Instagram al trupei The Hollywood Vampires, iar prin intermediul acesteia muzicienii au dorit să-şi anunţe fanii că au păşit pe meleagurile româneşti. 

Johnny Depp arborează o atitudine pozitivă în ciuda perioadei extrem de dificile prin care trece. După ce şi-a pierdut mama, pe 20 mai, artistul a ajuns în centrul unui scandal mediatic provocat de divorţul intentat de actriţa Amber Heard (30 de ani), care l-a acuzat de violenţă domestică. Mai mult, cel mai recent film al său, „Alice în Ţara Onglizilor/ Alice Through the Looking Glass“, a fost o dezamăgire la box office. 

the hollywood vampires in romania

Ulterior, Alice Cooper a anunţat pe contul personal de Twitter că au ajuns în Transilvania, făcând aluzie la faptul că este tărâmul lui Dracula: „The Hollywood Vampires au aterizat în Transilvania...chiar dacă soarele nu a apus şi nici nu am fost invitaţi.“

Alice Cooper şi Joe Perry au transmis o serie de mesaje video fanilor din România, unul dintre ele extrem de amuzant, îndemnându-i să vină la concert şi avertizându-i că „ştiu unde locuiesc“.

The Hollywood Vampires a ales doar cinci ţări europene în care să concerteze anul acesta, printre care şi România, ţara noastră fiind şi singura din zona est europeană. În concertul de luni, care va avea loc în parcarea complexului Romexpo, publicul va putea asculta pe lângă piesele proprii compuse de cei trei membri şi incluse pe albumul „Hollywood Vampires“, lansat în 2015, şi reinterpretări ale unor piese legendare aparţinând unor artişti precum The Who, The Doors, Motorhead şi David Bowie.

Concertul va fi deschis de grupul alternative Robin and the Backstabbers, iar biletele se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online de pe site-ul eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, cuprinse între 169 de lei şi 459 de lei, în funcţie de poziţionarea locurilor.

Trupa are acelaşi nume, The Hollywood Vampires, pe care îl avea formaţia înfiinţată de Cooper în 1970, care îi avea în componenţă şi pe alţi rockeri celebri, mari consumatori de alcool la acea vreme, precum Ringo Starr, John Lennon şi Keith Moon. Grupul a lansat un singur album de studio, „Hollywood Vampires“ (2015), care se bucură de câţiva invitaţi speciali, precum Paul McCartney, Dave Grohl, Joe Walsh şi Christopher Lee.

Primele concerte susţinute de The Hollywood Vampires au avut loc la Roxy Theatre din Los Angeles, pe 16 şi 17 septembrie 2015. Cei trei membri au fost acompaniaţi de basistul Duff McKagan, toboşarul Matt Sorum şi chitariştii Tommy Henriksen şi Bruce Witkin. În februarie 2016, super-grupul The Hollywood Vampires a concertat la gala premiilor Grammy, aducând un tribut muzicianului englez Lemmy, care a murit la sfârşitul anului 2015. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €