Formaţia americană Bon Jovi a fost interzisă în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele concerte pe care trupa americană Bon Jovi trebuia să le susţină în China „au fost anulate în mod neaşteptat“ făra ca autorităţile chineze să ofere vreo explicaţie, a anunţat, marţi, organizatorul AEG Asia, citat de Mediafax.

Presa internaţională afirmă însă că decizia de a anula spectacolele formaţiei Bon Jovi a fost luată din princina faptului că muzicienii americani au folosit imaginea lui Dalai Lama în timpul unor concerte susţinute în Taiwan, în 2010.

Bon Jovi trebuia să susţină două spectacole, în premieră, în China.

Corespondentul de la Beijing al publicaţiei „Financial Times“ a făcut următoarea dezvăluire: „Ministerul Culturii al Partidului Comunist a acţionat în acest fel după ce a descoperit că Bon Jovi a inclus în trecut o fotografie a lui Dalai Lama într-un videoclip proiectat pe scenă, în timpul unui concert susţinut în Taiwan în 2010, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune. Acel incident a fost urmat de un altul, atunci când un membru al grupului a publicat pe Twitter un mesaj în care a spus că s-a întâlnit cu liderul spiritual tibetan“.

Guvernul chinez a decis să cenzureze cât mai drastic temele care au legătură cu Tibetul în cadrul show-urilor susţinute de trupele străine care au programate concerte în China. În acest an se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea Regiunii Autonome Tibet, ce a fost creată după încorporarea Tibetului în Republica Populară Chineză, în 1951, mai scrie Mediafax.

În ultimii ani, autorităţile chineze au interzis şi reprezentanţiile cântăreţei islandeze Bjork şi ale trupei americane Maroon 5.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani