Eurovision 2017. Organizatorii au anunţat ordinea intrării în semifinale: de pe ce poziţie va evolua România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Seling şi Ovi au reprezentat de două ori România în concursul Eurovision FOTO Facebook

Organizatorii Eurovision 2017 au stabilit prin tragere la sorţi ordinea intrării concurenţilor în cele două semifinale ale show-ului. Reprezentantul României va urca pe scenă în a doua semifinală, în timp ce piesa Moldovei se va auzi în prima.

Producătorii show-ului Eurovision 2017 au decis care va fi ordinea în care vor evolua reprezentanţii celor 43 de state calificate în competiţie.

La sediul Primăriei din Kiev, oraşul care va găzdui concursul Eurovision 2017, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. Reprezentantul României la Eurovision 2017 va cânta în a doua semifinală a concursului, intrând pe scenă de pe poziţia a şaptea, imediat fiind urmat de artistul vecinilor din Ungaria.

La Eurovision 2017 participă 43 de ţări, dintre care 18 concurează în prima semifinală, cea de pe 9 mai, iar 19 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, de pe 11 mai. 

Potrivit tragerilor la sorţi, în prima semifinală Eurovision 2017 vor urca pe scenă, în ordine: Muntenegru, Finlanda, Georgia, Portugalia, Belgia, Suedia, Albania, Azerbaidjan, Australia, Cipru, Slovenia, Armenia, Moldova, Cehia, Letonia, Islanda, Grecia şi Polonia.

În a doua semifinală Eurovision 2017, ordinea concurenţilor este următoarea: Macedonia, Malta, Olanda, Serbia, Danemarca, Rusia, România, Ungaria, Austria, Irlanda, Elveţia, Estonia, Israel, Bulgaria, San Marino, Lituania, Croaţia, Norvegia şi Belarus.

Ordinea intrării în concurs pentru marea finală Eurovision 2017 va fi stabilită după primele două runde. În finala de pe 13 mai sunt calificate direct Ucraina, statul ce a câştigat trofeul în 2016, şi cele cinci mari state finanţatoare ale concursului: Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Organizatorii au anunţat şi că show-urile din cadrul Eurovision 2017 se vor desfăşura sub sloganul „Celebrate diversity“, alături de imaginea unei amulete tradiţionale, Namysto – o amuletă protectoare şi un simbol al frumuseţii. Fiecare element are un design diferit, celebrând diversitatea şi individualitatea. Pornind de la acest element tradiţional, logo-ul ediţiei 2017 a Eurovision Song Contest simbolizează moştenirea culturală într-o identitate vizuală modernă, care va inspira producţia show-ului.   

În perioada 27-29 ianuarie Televiziunea Română a organizat preselecţii în cadrul cărora juriul, format din Luminiţa Anghel, Paula Seling, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu şi Andrei Tudor, a ascultat toate cele 74 de piese înscrise în Selecţia Naţională Eurovision 2017, iar înregistrările audiţiilor vor fi duifuzate într-o serie de emisiuni la TVR, în perioada 5-11 februarie. Semifinala Selecţiei Naţionale Eurovision 2017 va avea loc duminică, 26 februarie, în studioul TVR, iar finala pe 5 martie. 

„Obiectivul nostru este o clasare cât mai bună în concursul de la Kiev, iar pentru că anul acesta publicul va decide cine va reprezenta România, invit cât mai mulţi telespectatori să voteze la finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2017“, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la ediţia din acest an a concursului. „Până atunci, vă invit să urmăriţi la TVR, între 5 şi 11 februarie, înregistrările audiţiilor din preselecţia Eurovision România 2017, o premieră în istoria participării României la concurs. Pe 12 februarie, într-un show care va fi transmis live, vom afla împreună numele celor 15 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale”, a mai declarat şefa delegaţiei.

Amintim că România a fost descalificată în 2016 de la Eurovision din cauza datoriilor de peste 10 milioane de euro pe care Televiziunea Română le avea la European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume şi totodată organizatorul competiţiei muzicale. Prin urmare, Ovidiu Anton, care a câştigat Selecţia Naţională cu piesa „Moment of Silence“, a pierdut dreptul de a urca pe scena Eurovision 2016, iar postul public dreptul de a difuza competiţia. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți