Concertul lui Marc Anthony în România a fost anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul pe care Marc Anthony urma să îl susţină pe 31 martie, la Sala Palatului din Capitală, a fost anulat, în contextul în care „echipa de management a cântăreţului a decis ca artistul să nu mai performeze în ţările din Europa Centrală şi de Est, din motive care nu au fost menţionate“.

În martie 2014, concertul pe care cântăreţul Marc Anthony urma să îl susţină pe 19 mai 2014, la Sala Palatului din Capitală, a fost amânat pentru data de 31 martie 2015, potrivit Mediafax.

„Deşi compania Vreau Bilet a avut cheltuieli foarte mari pentru promovarea şi producţia publicitară a concertului până în momentul în care a fost înştiinţată că acesta este anulat, aceste cheltuieli nu vor fi compensate în niciun fel de către echipa de management a artistului. În pofida acestei pierderi financiare, compania doreşte să îşi despăgubească cumpărătorii cât mai curând posibil. În acest scop, organizatorul vine în întâmpinarea clienţilor săi cu o oferta extrem de avantajoasă, valabilă exclusiv pentru clienţii care au achiziţionat biletele din reţeaua Vreau Bilet", potrivit unui comunicat.

Astfel, persoanele care au cumpărat bilete pentru concertul din 31 martie al lui Marc Anthony vor primi contravaloarea tichetului achiziţionat, plus 25% din valoarea acestuia, sub forma unui voucher. Cu aceste vouchere pot fi achiziţionate bilete la orice eveniment organizat de compania Vreau Bilet, pe o perioada calendaristică de un an, începând cu data de 13 martie.

În prezent, compania Vreau Bilet a pus deja în vânzare concerte internaţionale, printre care se numără cele susţinute de Garou, Ray Wilson, Pablo Alboran, Bond şi Beth Hart.

De asemenea, în perioada următoare, compania va anunţa organizarea altor spectacole cu artişti internaţionali care nu au mai concertat în România.

Voucherele cu valoare mărită pot fi ridicate de la standul Vreau Bilet din Unirea Shoping Center, începând cu data de 13 martie.

Acestea pot fi trimise şi prin curier, după trimiterea către organizator a biletelor achiziţionate. Voucherele nu sunt divizibile şi nu se primeşte rest la ele. Această promoţie nu se aplică invitaţiilor fără valoare fiscală şi nici persoanelor care doresc să-şi recupereze banii în numerar. Acestea din urmă se vor prezenta la punctele de vânzare ale companiilor de ticketing de unde au fost achiziţionate biletele, pentru programarea la plată.

Detalii despre evenimentele vreaubilet.ro se găsesc pe site-ul www.vreaubilet.ro şi la standul VreauBilet din Unirea Shopping Center.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete