Comisia Europeană anchetează organizarea unui concert susţinut de Elton John din fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un concert susţinut de Elton John în 2009, la Napoli, a costat 720.000 de euro FOTO Reuters

Comisia Europeană a declanşat o anchetă după ce Italia a cheltuit 720.000 de euro din fonduri europene pentru un concert susţinut în 2009 de cântăreţul britanic Elton John, relatează presa italiană.

„Trebuie să punem capăt cheltuirii la întâmplare a fondurilor europene. Prin noul acord de parteneriat pe care îl aşteptăm din toamnă în relaţia cu Italia, vrem să ne asigurăm că resursele disponibile vor fi concentrate pe priorităţi clare“, a declarat, într-un interviu acordat ANSA, Johannes Hahn, comisarul UE pentru Politici Regionale.

„Există unele tipuri de proiecte pe care nu vrem să le mai vedem şi altele pe care le aşteptăm. Ca exemple bune, putem menţiona proiectul Tecnopoli din Emilia Romagna, planurile de dezvoltare urbană din Toscana şi proiectele de energii regenerabile din Puglia“, a explicat oficialul UE.

„Dar nu vrem să mai vedem fonduri europene alocate pentru evenimente precum concertul lui Elton John de la Napoli sau pentru autostrada Salerno-Reggio Calabria“, a insistat comisarul UE.

„Nu vrem să fim inflexibili; spre exemplu, credem că Italia trebuie să se axeze pe turismul sustenabil şi pe protejarea patrimoniului cultural“, a subliniat comisarul UE. Autorităţile din Napoli au organizat, în septembrie 2009, din fonduri europene, un concert al cântăreţului britanic Elton John care a costat 720.000 de euro. Potrivit ziarului Corriere della Sera, Comisia Europeană a declanşat o anchetă în acest caz, cerând Primăriei oraşului Napoli să restituie fondurile cheltuite pentru concert.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online