Cine sunt marii favoriţi în finala Eurovision România 2019 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2019 din această seară vor evolua 12 concurenţi, iar un juriu internaţional şi telespectatorii vor decide cine va fi reprezentantul României la Tel Aviv. Fanii au stabilit însă şi cine sunt marii favoriţi pentru a câştiga finala Eurovision România.

Finala Eurovision România 2019 va avea loc în această seară la Sala Polivalentă din Bucureşti, iar spectacolul va fi transmis în direct, începând cu ora 20.30, de TVR 1. La sfârşitul show-ului vom afla câştigătorul Selecţiei Naţionale şi cel care va fi reprezentantul României la Eurovision 2019. 

Dintre cei 12 finalişti, două concurente sunt considerate marile favorite, ambele fiind câştigătoarele de talent show-uri. Aşadar, cel puţin în viziunea fanilor, marea bătălie în finala Eurovision România se dă între Laura Bretan şi Bella Santiago. 

În vârstă de 16 ani, Laura Bretan este mezina Selecţiei Naţionale şi una dintre marile favorite graţie interpretării emoţionante a piesei „Dear Father“. 

Născută în Chicago, copila a avut o evoluţie fulminantă în showbiz. În 2016, Laura fost selectată dintre peste 100.000 de aplicanţi la „America’s Got Talent“, unde s-a calificat în finala competiţiei. În România, a câştigat ediţia din acelaşi an a concursului „Românii au talent“, iar prestaţiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. 

   

Cealaltă mare favorită în finala Eurovision România 2019 este Resciebelle Bella Santiago (28 de ani), care a ajuns în semifinalele Eurovision România după ce TVR i-a oferit un wild card. Piesa „Army of Love“a i-a cucerit rapid pe mulţi, fanii considerând că Bella are o voce puternică şi o prezenţă scenică energică. O prezenţă exotică, tânăra originară din Filipine a cucerit publicul român odată cu participarea la „Românii au talent“ în 2016. La finalul anului trecut, Bella a fost desemnată câştigătoarea show-ului „X Factor“ de la Antena 1, iar de scena Eurovision România nu este străină, pentru că în 2018 a ajuns în finală alături de trupa Jukebox.

   

De altfel, Laura şi Bella sunt şi favoritele caselor de pariuri, potrivit eurovisionsworld.com, mezina fiind cotată cu cea mai mare şansă (45%) de a câştigat finala Eurovision România.

În topul pariorilor, cu un procent de 15%, Bella este la egalitate cu belgianul Olivier Kaye, care mizează pe melodia „Right Now“. Aceştia sunt urmaţi de rockerii de la Trooper, cu melodia „Destin“, şi de Ester Peony, cu „On a Sundat“. 

La polul opus, deşi trimisă în finala Selecţiei Naţionale de votul telespectatorilor, Mirela Vaida şi piesa „Underground“ sunt cotate cu cele mai mici şanse (1%) de reuşită în această seară. În aceeaşi situaţie se regăseşte şi Teodora Dinu, cu „Skyscraper“. 

În finala Eurovision România 2019 mai evoluează Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan („Daina“), Dya & Lucian Colareza („Without You“), Linda Teodosiu („Renegades“), Aldo Blaga („Your Journey“) şi Claudiu Mirea („We Are The Ones“).

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare