Anathema revine în România în cadrul ARTmania Bucharest Blast.  Biletele s-au pus în vânzare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anathema, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de rock alternativ, revine la Bucureşti în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast. Alături de ei, pe scenă vor urca francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical blackgaze. Showul va avea loc pe 24 octombrie, de la ora 19.00, la Arenele Romane.

Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, „The Optimist”, care va fi lansat pe 9 iunie 2017, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost înregistrat în iarna anului trecut şi este descris de trupă drept albumul care va dezvălui unele dintre cele mai întunecate, provocatoare şi surprinzătoare piese compuse de Anathema până acum. Frumuseţea, intensitatea, drama, liniştea, speranţa, trimiterile la o dimensiune extra-muzicală, elemente care au reprezentat laitmotivele călătoriei artistice parcurse de trupă de-a lungul timpului, capătă o nouă profunzime. 

Întregul material discografic este, aşa cum Daniel Cavanagh mărturiseşte, „o călătorie”. „Cântecele sunt nedesluşite. Nu există o cale corectă sau greşită de a le simţi şi de a le interpreta. Mesajul fiecărei melodii se va contura în funcţie de persoana care le va asculta”, adaugă Daniel, subliniind dimensiunea cameleonică a noului album, ce păstrează ruta experimentală adoptată de trupă încă de la înfiinţare.

Prima piesă extrasă de pe noul album, „Springfield”:

Trupa franceză Alcest, înfiinţată în 2000, este considerată fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic. Traseul artistic a început cu albumul „Le Secret” (2005), a continuat cu „Shelter” (2014) şi a culminat cu cea mai recentă lansare „Kodama” (2016), cuvânt cu dublă semnificaţie în limba japoneză: „ecou” sau „copacul vieţii”.   

Biletele se găsesc deja în format electronic pe www.kompostor.ro, www.iabilet.ro, myticket.ro şi www.eventim.ro şi fizic, în magazinele din reţelele iabilet.ro, myticket.ro şi Eventim, la următoarele preţuri:

·         Presale I, acces general (300 de bilete disponibile): 90 de lei

·         Presale II, acces general (500 de bilete disponibile): 120 de lei

·         Sale, acces general: 150 de lei 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete