VIDEO Jodie Foster, discurs emoţionant la Globurile de Aur 2013. Actriţa şi-a recunoscut indirect orientarea sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Jodie Foster a vorbit despre câteva aspecte ale vieţii ei personale FOTO Reuters

Actriţa Jodie Foster, care a primit premiul Cecil B. De Mille pentru întreaga carieră în cadrul galei Globurile de Aur 2013, a ţinut un discurs care a emoţionat până la lacrimi publicul aflat la ceremonie.

Actriţa şi regizoarea în vârstă de 50 de ani, onorată pentru întreaga activitate, a mulţumit în discursul ei copiilor săi, dar şi fostei partenere de viaţă, recunoscându-şi indirect orientarea sexuală, lucru despre care nu a vorbit niciodată în public, potrivit people.com. 

„Dacă tot sunt aici şi sunt pusă pe confesiuni, o să spun ceva ce n-am putut niciodată să spun în public. E o declaraţie care mă face un pic nervoasă, dar am s-o spun tare şi răspicat“, şi-a început discursul actriţa americană, care a venit la gală însoţită de cei doi fii ai săi, Charlie (13 ani) şi Kit (10 ani). Copiii actriţei au fost concepuţi prin fertilizare în vitro, iar Foster nu a dezvăluit niciodată cine este tatăl.

„Acesta nu va fi un discurs care să conţină vreo mare dezvăluire, pentru că eu am făcut deja asta acum o mie de ani, în epoca de piatră, într-o perioadă în care o fată sensibilă se dezvăluia mai întâi familiei şi prietenilor, apoi colegilor, apoi celor care o cunoşteau... Dar acum mi se spune că o celebritate trebuie să spună toate detaliile despre viaţa ei intimă într-o conferinţă de presă sau într-un reality-show“, a adăugat Jodie Foster.

Actriţa a continuat discursul cu mulţumiri: „Îi mulţumesc fostei mele partenere în iubire, surorii mele de suflet în această viaţă. Confesoarea mea, cea mai bună prietenă de 20 de ani încoace, Cydney Bernard. Îţi mulţumesc Cyd! Sunt atât de mândră de familia noastră modernă, de fiii noştri extraordinari, Charlie şi Kit, care sunt motivul pentru care respir şi evoluez“.

Foster, care şi-a făcut debutul la vârsta de 3 ani, a mărturisit că cei 47 de ani petrecuţi în atenţia constantă a publicului au determinat-o să fie atât de protectoare cu viaţa ei privată. „Dacă ar fi trebuit să luptaţi pentru o viaţă care să fie reală şi onestă în ciuda tuturor greutăţilor, poate că şi voi aţi aprecia discreţia mai mult decât orice“, a mai spus Jodie Foster.

Deşi discursul i-a indus în eroare pe mulţi dintre cei prezenţi, care au înţeles că actriţa urmează să se retragă din activitate, aceasta a negat. „N-aş putea renunţa la actorie niciodată“, le-a spus ea reporterilor, în culise. 

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online