VIDEO Cristian Mungiu, pe lista scurtă la Oscar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mungiu FOTO Adevărul

UPDATE. Pentru prima dată, un film românesc reuşeşte performanţa de a trece în „semifinalele” Oscarului. „După dealuri” este unul dintre cele nouă titluri intrate pe lista scurtă a Academiei Americane de Film.

„După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a rămas printre cele nouă pelicule - din 71 înscrise - aflate în cursă la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Dintre acestea nouă, vor fi alese cele cinci nominalizate, iar anunţul este programat pe 10 ianuarie la toate categoriile.

„După dealuri” a fost inclus de presa americană, în ultimele zile, printre posibilele nominalizate la o statuetă, „predicţie” confirmată în această seară.

În 2007, absenţa dintre nominalizări a peliculei „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, unul dintre favoriţii presei internaţionale la Oscarul pentru film străin, a declanşat un scandal care a dus la schimbarea regulilor Academiei la această categorie. Tot Cristian Mungiu este regizorul român care a ajuns cel mai departe pe teritoriu american, „432” fiind singura peliculă din istoria cinematografiei autohtone nominalizată la Globul de Aur, în 2007.

Filmele străine sunt alese în două etape: într-o primă fază, un comitet format din câteva sute de membri ai Academiei vizionează cele 71 de filme eligibile şi votează de la mijlocul lui octombrie până pe 17 decembrie. Cele şase titluri cu cele mai multe voturi intră pe listă, alături de alte trei desemnate de Foreign Language Film Award Executive Committee. Cele cinci nominalizate vor fi alese apoi, în etapa a doua, de comitete de specialişti din New York şi Los Angeles, prin vot.

Nu lipsesc de pe lista scurtă „Amour”, filmul lui Michael Haneke premiat cu Palme d'Or, „The Intouchables”, de Olivier Nakache şi Eric Toledano, cel mai popular film european al anului, „A Royal Affair”, în regia danezului Nikolaj Arcel, şi „No”, drama politică a lui Pablo Larraín.

Traseul lui „După dealuri” a început la Cannes, cu un premiu pentru scenariu şi un dublu trofeu de interpretare acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, şi a continuat cu marile festivaluri ale toamnei. Recent, drama inspirată de cărţile Tatianei Niculescu Bran a fost inclusă în topul celor mai bune filme ale anului de prestigioasa revistă britanică „Sight & Sound”.

Cea de-a 85-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2013, la Los Angeles.

Iată cele 9 filme finaliste la categoria Cel mai bun film străin:

„Amour”, Michael Haneke (Austria)

„War Witch”, de Kim Nguyen (Canada)

„No”, Pablo Larraín (Chile)

„A Royal Affair”, Nikolaj Arcel (Danemarca)

„The Intouchables”, Olivier Nakache şi Eric Toledano (Franţa)

„The Deep”, Baltasar Kormákur (Islanda)

„Kon-Tiki”, Joachim Rønning şi Espen Sandberg (Norvegia)

„După dealuri”, de Cristian Mungiu

„Sister”, Ursula Meier (Elveţia)
 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!