Singurul român care a ajuns în cosmos s-a pregatit la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmonautul român Dumitru Prunariu, a spus, astăzi, în cadrul dezbaterilor TIFF Lounge, ca înainte de a zbura în spaţiu, s-a „calit” la Cluj.

Prezent la Cluj cu ocazia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Dumitru Prunariu va fi invitatul de onoare al proiecţiei documentarului „Space Sailors” (Navigatori în Cosmos). Filmul regizat de Marian Kiss, care prezintă viaţa din prezent a mai multor cosmonauţi europeni, va putea fi vizionat, astăzi, începând cu ora 20.00 la Cinema City.

Înainte de proiecţie, Dumitru Prunariu a fost invitatului jurnalistului Mihnea Măruţă, la obişnuitele TIFF Lounge-uri. În cadrul unei discuţii libere la care pe lângă jurnalişti au participat şi clujenii pasionaţi de cosmonautică, Dumitru Prunariu a vorbit despre munca pe care a depus-o pentru a face ca pe plan mondial, România să devină a noua ţară care trimite oameni în spaţiu, respectiv despre experienţele sale cu colegii ruşi, activitatea Agenţiei Spaţiale din România, cât şi probleme de politică în relaţia cu Rusia (Dumitru Prunariu a activat ca ambasador al României la Moscova – n.r.).

„Am zburat în spaţiu cu ocazia unui program de explorare ştiinţific al cosmosului. Atunci, ruşii erau cei care veneau cu tehnica, iar ţările din fostul spaţiu sovietic propuneau idei. În cadrul filmului care va fi proiectat astăzi, apar eu şi alţi colegi de-ai mei”, a spus Dumitru Prunariu.

Devenit al 103-lea cosmonaut la nivel mondial care a ajuns în spaţiu, braşoveanul a vorbit şi despre senzaţiile pe care le-a avut în clipele în care a decolat, respectiv în perioada cât s-a aflat în spaţiu. „Viteza de decolare a fost de 28.500 de kilometri la oră. Ajunşi în spaţiu, am simţit că ne vine sângele în cap, e totul diferit. Am învăţat să văd tridimensional, să gândesc şi să reacţionez ruseşte. Limba rusă am învăţat-o în „Oraşul Stelelor” din Rusia”, a mai arătat eroul român.

Înainte de a fi selectat pentru a zbura, cosmonautul spune că a fost testat la Cluj de două Institute de Cercetare Cosmică. „Am fost testat de institutul „Novobalanţa” şi supus la un test de spectre de radiaţie cosmică. Am făcut multe teste care îţi întăresc fizicul, dar şi psihicul pentru a putea lua diferite decizii şi a avea stăpânire de sine. Totuşi, când zbori, ai emoţii pentru că ştii că e un lucru în premieră”, a mai arătat Dumitru Prunariu.

În contiunarea dezbaterii, cosmonautul a vorbit şi despre relaţiile politice ale Rusiei, dar şi trendurile actuale în dezvoltarea cosmonauticii româneşti. „Singura noastră şansă este să fim promovaţi prin intermediul Agenţiei Spaţiale Europene”, a încheiat Dumitru Prunariu.

În acest an, cosmonautul român va prelua preşedenţia Comitetului pentru Administrarea Pacifistă a Spaţiului Cosmic, o instituţie care militează pentru studierea spaţiului cosmic doar în cadrul unor proiecte ştiinţifice şi de dezvoltare, nu pentru acţiuni ofensive asupra altor state.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos