Scenariul filmului „Star Wars: The Rise of Skywalker“, la un pas să fie vândut pe eBay: cum s-a întâmplat totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul „Star Wars: The Rise of Skywalker“ a dezvăluit că scenariul noului film al seriei aproape a fost vândut pe site-ul eBay.

Cu o lună înainte de lansarea filmului „Star Wars: The Rise of Skywalker“, întreaga poveste a lungmetrajului era cât pe ce să ajungă la public după ce unul dintre starurile producţiei a uitat scenariul sub pat, într-o cameră de hotel, scrie cinemagia.ro.

Dezvăluirea a fost făcută de regizorul J.J. Abrams în timpul emisiunii Good Morning America a postului TV ABC. El a oferit detalii despre incident, fără a da numele actorului vinovat: „Unul dintre actori, nu voi spune cine – vreau să spun, dar nu o voi face – a uitat scenariul sub pat (în camera de hotel - n.r.) şi a fost găsit de personalul de la curăţenie. A fost dat altcuiva, care l-a pus mai apoi la licitaţie pe eBay“.

Din fericire, un reprezentat Lucasfilm sau Disney a găsit scenariul pe site-ul respectiv şi a putut preveni la timp vânzarea lui. Potrivit unor explicaţii anterioare ale realizatorilor, scenariul a fost tipărit pe hârtie neagră pentru a preveni multiplicarea şi nu a fost oferit integral decât unora dintre starurile filmului.

„Star Wars: The Rise of Skywalker“ va avea premiera în România pe 20 decembrie 2019

Acesta este cel de-al nouălea film din franciza „Star Wars“ şi cel care încheie cea de-a treia trilogie în raport cu primul film realizat de George Lucas în urmă cu aproximativ patru decenii.

În „Star Wars: The Rise of Skywalker“, ultimele personaje care mai sunt în viaţă vor lupta pentru supremaţie, în frunte cu Rey. Tânăra luptătoare îl va înfrunta pe Kylo Ren într-un conflict care se anunţă a fi spectaculos. Regizorul JJ Abrams a spus că acţiunea noului film este plasată la ceva timp după cea din „The Last Jedi“.

„The Rise of Skywalker“ este al treilea episod din al treilea set de filme „Star Wars“, iniţiate de  cineastul George Lucas în 1977. În lungmetrajul produs de Lucasfilm - subsidiară a Disney - joacă, între alţii, Daisy Ridley, Lupita Nyong'o, Mark Hamill, Oscar Isaac, Keri Russell, Adam Driver şi Richard E. Grant.

În trailerul filmului „Star Wars: The Rise of Skywalker“ apar şi imagini cu regretata actriţă Carrie Fisher, care este cunoscută pentru rolul Prinţesa Leia. Fisher a murit în 2016, însă producătorii au folosit imagini filmate pentru „The Force Awakens”.

Trailerul final al filmului „Star Wars: The Rise of Skywalker“

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”