Regizorului filmului biografic despre Freddie Mercury a fost concediat: care sunt motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studioul 20th Century Fox a anunţat că Bryan Singer nu mai este regizorul biopicului „Bohemian Rhapsody“, în care Rami Malek îl interpretează pe solistul trupei Queen, Freddie Mercury.

Regizorul filmului biografic „Bohemian Rhapsody“, Bryan Singer, ar fi fost concediat din cauza comportamentului său „inconstant“ pe platourile de filmare, a declarat o sursă pentru BBC, potrivit News.ro.

Potrivit The Hollywood Reporter, regizorul american a lipsit de pe platou mai multe zile, iar această „indisponibilitate neaşteptată“ a dus la o oprire a producţiei săptămâna trecută. Studioul 20th Century Fox a anunţat recent că producţia filmului a fost suspendată pentru ca cineastul să se ocupe de „o problemă personală de sănătate“.

Pe de altă parte, Bryan Singer - care a regizat „The Usual Suspects“, patru filme din franciza „X-Men“ şi „Superman Returns“ - a spus că a fost concediat în timp ce era bolnav, studioul refuzând să îl susţină în această perioadă, însă The Hollywood Reporter scrie că Singer a avut un conflict cu protagonistul Rami Malek şi nu s-a prezentat la filmări de mai multe ori. 

Regizorul Bryan Singer FOTO Getty Images

Într-o declaraţie trimisă BBC prin intermediul avocatului său, Singer a spus că este dezamăgit pentru că nu poate finaliza filmul, pe care l-a descris drept „un proiect care îl pasionează“.

„Cu mai puţin de trei săptămâni de filmare rămase, am cerut Fox puţin timp liber pentru a mă putea întoarce în SUA cu scopul de a rezolva probleme de sănătate urgente ale unuia dintre părinţii mei. Aceasta a fost o experienţă foarte dificilă, care a dus la deteriorarea propriei mele sănătăţi. Din păcate, studioul a refuzat să mă susţină şi a încetat colaborarea cu mine. Aceasta nu a fost decizia mea”, a mai spus regizorul“, a transmis Singer.

El a adăugat că zvonurile în privinţa conflictului său cu Malek sunt false. 

„Deşi uneori am avut diferenţe creative pe platourile de filmare, eu şi Rami am continuat să lucrăm împreună la acest film până aproape de Ziua Recunoştinţei”, a spus regizorul, care a fost şi coproducător al acestui film.

Prima fotografie cu Rami Malek imitând look-ul lui Mercury din faimosul concert caritabil, numit „tonomat mondial“, ce avea ca scop strângerea de fonduri pentru combaterea foametei din Etiopia

Fimul biografic „Bohemian Rhapsody“ are la bază un scenariu scris de Anthony McCarten şi îi mai are în distribuţie pe actorii Ben Hardy, Joe Mazzello şi Gwilym Lee. Brian May şi Roger Taylor sunt producători muzicali executivi ai filmului care se axează pe viaţa solistului Freddie Mercury.

Biopicul îl urmăreşte pe Freddie Mercury de când ajuge să facă echipă cu chitaristul Brian May şi toboşarul Roger Taylor, în 1970, până la concertul trupei de la Live Aid din 1985, însă reprezintă mai degrabă o celebrare a muzicii trupei Queen şi se concentrează mai puţin pe partea întunecată a poveştii lui Mercury, care a murit de SIDA în 1991.

Filmările pentru „Bohemian Rhapsody“ începuseră în Marea Britanie. Este aşteptat ca filmul să fie lansat în decembrie 2018.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?