Premiile Academiei de Film Europene: „Nymphomaniac“, în cursa pentru cel mai bun film european al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Nymphomaniac“, „Leviathan“, „Winter Sleep“, „Ida“ şi „Force Majeure“ au fost nominalizate la categoria „cel mai bun film european al anului“ la ediţia din acest an a premiilor Academiei de Film Europene (n.r. - European Film Awards, EFA), care sunt considerate Oscarurile europene.

Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a 27-a gală EFA 2014 va avea loc pe 13 decembrie, la Riga, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

La cea mai importantă categorie - „cel mai bun film european al anului“ - au fost nominalizate „Nymphomaniac Director’s Cut - Volume I & II“, de Lars von Trier, „Winter Sleep“, de Nuri Bilge Ceylan, câştigătorul Palme d’Or la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes, „Leviathan“, de Andrey Zvyagintsev, câştigător al premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes şi propunerea Rusiei la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, „Ida“, de Pawel Pawlikowski, şi „Force Majeure“, de Ruben Östlund.

La categoria „cea mai bună comedie europeană“ au fost nominalizate peliculele „Carmina & Amen“, de Paco León, „Le Week-end“, de Roger Michel, şi „The Mafia Only Kills in The Summer“, de Pierfrancesco Diliberto.

La secţiunea „cel mai bun regizor european al anului“ au fost nominalizaţi: Nuri Bilge Ceylan („Winter Sleep“), Steven Knight („Locke“), Ruben Östlund („Force Majeure“), Paweł Pawlikowski („Ida“), Paolo Virzì („Human Capital“) şi Andrey Zvyagintsev („Leviathan“).

Artistele Marian Alvarez („Wounded“), Valeria Bruni Tedeschi („Human Capital“), Marion Cotillard („Two Days, One Night“), Charlotte Gainsbourg („Nymphomaniac Director’s Cut - Volume I & II“), Agata Kulesza şi Agata Trzebuchowska („Ida“) au fost nominalizate la categoria „cea mai bună actriţă europeană a anului“.

La categoria „cel mai bun actor european al anului“ au fost nominalizaţi: Brendan Gleeson („Calvary“), Tom Hardy („Locke“), Alexey Serebryakov („Leviathan“), Stellan Skarsgård („Nymphomaniac Director’s Cut - Volume I & II“) şi Timothy Spall („Mr. Turner“).

La secţiunea „cel mai bun scenarist“ au fost nominalizaţi: Ebru Ceylan şi Nuri Bilge Ceylan („Winter sleep“), Jean-Pierre şi Luc Dardenne („Two Days, One Night“), Steven Knight („Locke“), Oleg Negin şi Andrey Zvyagintsev („Leviathan“) şi Paweł Pawlikowski şi Rebecca Lenkiewicz („Ida“).

Dintre aceste pelicule, cei peste 3.000 de membri cu drept de vot ai Academiei de Film Europene vor alege câştigătorii premiilor care vor fi decernate în cadrul galei din 13 decembrie, de la Riga.

Pe de altă parte, un juriu format din şapte persoane, care a fost convocat la Berlin, a decis să acorde mai multe premii în cadrul ediţiei din acest an a European Film Awards, care au fost anunţate tot sâmbătă.

Astfel, trofeul „Carlo di Palma“, decernat în cadrul categoriei „European Cinematographer Award 2014“, va fi decernat lui Łukasz Żal şi lui Ryszard Lenczewski pentru pelicula „Ida“.

La categoria „cel mai bun editor de film al anului“ câştigător a fost desemnat Justine Wright, pentru lungmetrajul „Locke“.

Câştigătorul premiului la categoria „cel mai bun designer european de producţie“ a fost desemnat Claus-Rudolf Amler, pentru „The Dark Valley“, în timp ce câştigătoarea secţiunii „cel mai bun designer european de costume“ a fost desemnată Natascha Curtius-Noss, tot pentru pelicula „The Dark Valley“.

Premiul categoriei „cel mai bun compozitor european de muzică de film“ a fost câştigat de Mica Levi, pentru pelicula „Under The Skin“, în timp ce trofeul secţiunii „cel mai bun mixaj de sunet“ a fost câştigat de Joakim Sundström, pentru lungmetrajul „Starred Up“.

Pe de altă parte, Academia de Film Europeană a anunţat joi nominalizările la categoria „cel mai bun documentar“, la care concurează şi lungmetrajul „Waiting for August“, de Teodora Ana Mihai.

Filmul „Waiting for August“ prezintă povestea Georgianei, o tânără în vârstă de 15 ani care locuieşte cu cei şase fraţi ai săi într-o locuinţă socială din Bacău. Mama lor, Liliana, a plecat la muncă în Torino şi se va întoarce în vară. În absenţa mamei, Georgiana devine capul familiei, perioada de adolescenţă fiind brusc încheiată.

Cea de-a 27-a gala European Film Awards va avea loc pe 13 decembrie, la Riga. Ceremonia va fi difuzată în direct pe site-ul www.europeanfilmawards.eu, iar în România va putea fi văzută la televiziunea HBO.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €