Pina 3D, fenomenul cinematografic european al anului vine la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul  lungmetraj 3D semnat Wim Wenders, una dintre peliculele care au făcut senzaţie la ediţia 2011 a Festivalului de Film de la Berlin, Pina, o coproducţie Germania-Franţa, este prezentat în premieră pe ecranele din România în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Proiecţia, prezentată de JTI, va avea loc pe 4 iunie, la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.

Filmul este un omagiu adus coregrafei germane Pina Bausch, care a murit în vara lui 2009. Acest lungmetraj-eveniment ilustreaza ameţitoarea şi inimitabila artă a uneia dintre cele mai importante coregrafe ale ultimelor decenii şi prietenă bună de-a lui Wim Wenders.

Filmat 3D cu ansamblul companiei de dans Pina Bausch din Wuppertal, acest lungmetraj-eveniment invită spectatorul într-o senzuală şi uimitoare călătorie într-o nouă dimensiune pe scena legendarei companii de dans. Filmul îi însoţeşte pe dansatori şi în afara teatrului, în oraş şi în peisajul industrial din jurul Wuppertalului, locul care a fost căminul şi centrul activităţii creatoare a Pinei Bausch timp de mai bine de 35 de ani.

Dansurile unice gândite de Pina Bausch, întreţesute cu momente de mişcare şi gesturi subtile, reprezintă structura principală a filmului, în care imaginile noi, filmate în 3D, sunt completate de filmări de arhivă, ale reprezentaţiilor oferite de compania condusă de coregrafă după 1978. Dansatori din toate colţurile lumii – membri ai Tanztheater Wuppertal – protagonişti ai câtorva dintre spectacolele emblematice pentru creaţia coregrafei (Café Müller, Le Sacre du printemps, Vollmond şi Kontakthof ), aduc, unul câte unul, câte un omagiu în cuvinte şi mişcare, celei care le-a fost mentor şi sursă de inspiraţie, deopotrivă. Din punct de vedere cinematografic, dansurile din Pina nu seamănă nici cu teatrul filmat, nici cu ceea ce spectatorul este obişnuit să vadă într-un spectacol de coregrafie propriu-zis

Foto: Donata Wenders

Un proiect 3D pornit de reputatul cineast german alături de Pina Bausch, documentarul era programat, iniţial, să intre în producţie în vara lui 2009. Coregrafa s-a stins, însă, fulgerător: cu doar două zile înaintea începerii filmărilor, la cinci zile după ce fusese diagnosticată cu cancer. Wenders a renunţat, temporar, la proiect, revenind, însă, asupra lui, la insistenţele companiei de dans, ale familiei şi prietenilor Pinei. Regândit şi transformat într-un omagiu adus atât dansului contemporan, cât şi personalităţii marii coregrafe, Pina a avut parte de o primire extrem de călduroasă la cea mai recentă ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, fiind unul dintre cele mai discutate titluri din selecţia acestui an.

Catalogat de prestigioasa publicaţie britanică The Guardian drept „primul film de artă în 3D”, Pina este un film care deschide drumuri, atât pentru filmul documentar, cât şi pentru cel în trei dimensiuni.

Wim Wenders este convins de faptul că 3D-ul este cel mai potrivit format pentru filmul său şi, mai mult decât atât, îi prevede un viitor strălucit: „Se vor realiza în continuare blockbustere şi filme de animaţie, dar cred că viitorul alternativ pentru 3D este filmul documentar. 3D-ul ne poate ajuta să ne descoperim planeta şi oamenii într-un mod direct şi captivant. În plus, este aproape perfect pentru filmele despre dans!” declara regizorul pentru aceeaşi publicaţie, după premiera de la Berlin.

Wim Wenders a primit premiul pentru întreaga cariera la ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Pina deschide, astfel, în mod spectaculos un nou capitol în istoria TIFF: pe cel al proiecţiilor 3D, în care i se alătură, la această ediţie a festivalului, Peştera viselor uitate (SUA-Franţa, 2010), documentarul colegului de generaţie şi compatriotului lui Wenders, Werner Herzog, cãruia îi este dedicat, anul acesta, unul dintre potretele secţiunii 3x3.

Pina va putea fi urmărit pe marile ecrane din întreaga ţară în această toamnă.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice