„Personaje nespectaculoase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Păcurariu, o realizatoare de televiziune care merită felicitată

Mai întâi, o ascultăm pe Irina Păcurariu, avertizându-ne încă de la începutul reportajului: vom urmări poveşti cu „personaje care aparent excelează prin lipsa de spectaculos".

Apoi se perindă personajele respective. Unul dintre acestea, Răzvan Olosu, un român plecat în Germania acum 24 de ani, ne spune: „România m-a format foarte profund. Şi Germania a contribuit puţin la formarea mea, însă originile rămân. Marele noroc al meu a fost că am reuşit să combin ceea ce am învăţat în Germania cu ceea ce am adus din România în bagajul meu de emigrant. Am adus din România spiritul de supravieţuire, poate şi o oarecare flexibilitate, o gândire care ieşea din tiparele comune, lucruri pe care le-am învăţat într-o societate în care trebuia să te lupţi şi să răzbaţi".

Răzvan Olosu a părăsit România acum 24 de ani, s-a stabilit în Germania, unde a primit 150 de mărci de la Statul german, ca ajutor de „instalare". După ceva timp, a ajuns director general al Nokia Germania, iar în urmă cu doi ani a demisionat din această funcţie, să-şi facă o firmă proprie, care acum are filiale în 34 de ţări.

Sau italianul Luigi Bodo: „Românii se aseamănă mult cu italienii. Fiecare nu vrea să facă echipă cu alţii, el e cel mai deştept. Individualismul din România e la fel cu cel din Italia. Asta e una dintre problemele principale". Luigi Bodo este managerul fabricii de fibre de la Săvineşti, care exportă materia primă din care se fac fularele echipei Manchester United.

Sau publicitarul Cristian-Kit Paul: „După 20 de ani nu am comunicat suficient, ca naţiune, stadiul în care ne aflăm. Există grave lacune în felul în care lumea ne priveşte. Unii încă ne întreabă dacă avem frigider şi curent electric." Sau specialista în branding Aneta Bogdan: „Nu se uită nimeni ce mulţi oameni talentaţi în ştiinţele exacte există acum în România şi ce imagine spectaculoasă ar putea să facă acest lucru în afară. Un client matematician mi-a spus că, în primele 25 de universităţi din Statele Unite, există în fiecare un profesor de matematică român." Pe toţi i-am putut vedea şi asculta în emisiunea „Cealaltă Românie - după 20 de ani", realizată de Irina Păcurariu şi difuzată la TVR.

„Personaje nespectaculoase"? Doar aparent. De fapt, poveştile lor sunt mult mai interesante decât cele ale tuturor vedetelor de carton din România, care se perindă pe micile noastre ecrane.

Aplauzele noastre pentru Irina Păcurariu, care ne-a făcut cunoştinţă cu aceşti ­oameni!

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat