Oscar 2021. „Arracht”, dramă despre Marea Foamete, propunerea Irlandei pentru o nominalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama „Arracht”, regizată de Tom Sullivan şi vorbită în limba irlandeză, este propunerea Irlandei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2021.

Acţiunea filmului este plasată în 1845, în preajma debutului foametei irlandeze. Pescarul Colmán Sharkey, tată şi soţ, primeşte în casă un străin la cererea unui preot local. Patsy, fost soldat, ajunge aici chiar înainte de molima care a distrus întreaga recoltă de cartofi a ţării, care a dus la numeroase decese şi strămutarea a milioane de oameni. Acţiunile lui Patsy îl duc pe Colmán la limita supravieţuirii şi a raţiunii, până când întâlneşte o fată abandonată care îi dă un motiv să trăiască. Însă el nu poate scăpa de trecutul întunecat. 

Din distribuţie fac parte Dónall Ó Héalai, Dara Devaney, Michael McElhatton şi Saise Ní Chúinn.

Filmul a avut premiera în 2019 la Tallinn Black Nights Film Festival şi a primit două trofee la ceremonia virtuală de anul acesta a Premiilor Academiei Irlandeze.

Tom Sullivan, scenarist şi regizor, a spus după anunţul făcut de comitetul de selecţie: „Aceasta este recunoaşterea muncii şi devotamentului echipei şi să fii luat în considerare la acest nivel este o onoare uriaşă. A fost un an ciudat să faci parte din industria filmului, dar sprijinul pe care l-a primit «Arracht» din partea tuturor ne-a dat putere”.

„Arracht” este primul lungmetraj al lui Sullivan, care a debutat în regie în 2011, cu scurtmetrajul „Asal/ Donkey”.

Între ţările care şi-au anunţat propunerile pentru Oscar 2021 se numără Franţa („Deux”), Danemarca („Another Round”), Lesotho („This Is Not a Burial, It’s a Resurrection”), Iran („Sun Children”), Spania („La trinchera infinita”), Malaysia („Soul”), Japonia („True Mothers”), Germania („And Tomorrow the Entire World”), Canada („Funny Boy”), Coreea de Sud („The Man Standing Next”), Cehia („Charlatan”), Singapore („Wet Season”), Kosovo („Exil”), Georgia („Beginning”), Elveţia („My Little Sister”), Polonia („Never Gonna Snow Again”), Bhutan („Lunana: A Yak in the Classroom”), Taiwan („A Sun”), Ucraina („Atlantis”), Bosnia şi Herţegovina („Quo Vadis, Aida?”), Coasta de Fildeş („Night of the Kings”) şi Luxembourg („River Tales”).

România a propus pentru nominalizare documentarul „colectiv”, semnat de Alexander Nanau.

Cea de-a 93-a ediţie a galei premiilor Oscar este programată să aibă loc pe 25 aprilie 2021. Nominalizărilor vor fi anunţate pe 15 martie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete