Noi informaţii despre demisia regizorului Danny Boyle: producătorii ar fi vrut să-l omoare pe James Bond în următorul film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Danny Boyle nu va mai regiza următorul film al francizei James Bond, în urma unor neînţelegeri ce au apărut pe partea de creaţie. Potrivit unor noi informaţii, motivul demisiei sale ar fi viziunea diferită dintre producători şi scenarişti în ceea ce priveşte soarta agentului 007.

Se pare că problema regizorului Danny Boyle în legătură cu scenariul propus pentru cel de-al 25-lea film al francizei a fost că producătorii şi-au dorit ca James Bond să fie omorât şi să „renască“, precum Doctor Who, în următorul film, odată cu retragerea lui Daniel Craig din proiect şi preluarea rolului de către alt actor. Ideea i-ar aparţine producătoarei Barbara Broccoli, care vrea un „final spectaculos“, însă lui Boyle această idee i s-a părut una „ridicolă“, având în vedere şi faptul că acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum, el având alte planuri pentru James Bond.

„Au fost discuţii despre a-l omorî pe Bond într-un mod dramatic la sfârşit. Ar lăsa loc de o răsturnare de situaţie în următorul film – chiar dacă Bond nu moare sau poate fi vorba de o «regenerare» în stilul Doctor Who cu un nou actor“, au spus surse citate de tabloidul britanic The Sun.

Lansarea celui de-al 25-lea film james Bond era programată pentru 8 noiembrie 2019, însă având în vedere problemele apărute, apariţia producţie va fi cel mai probabil întârziată. Surse au declarat pentru The Hollywood Reporter că lansarea ar putea fi împinsă chiar până în 2020.

Conceptul de „regenerare“ este ceva care are loc în fiecare sezon al serialului SF „Doctor Who“, sezonul următor depăşind graniţele prin introducerea primei femei în rolul principal, jucată de Jodie Whittaker. Bond a fost jucat de-a lungul timpului de şapte actori, fiecare preluând pur şi simplu rolul fără a fi nevoie să ofere explicaţii. În contrast, Doctor Who chiar se transformă într-o altă persoană, ceea ce face parte din scenariul serialului.

Alte posibile cauze ale disputei speculate în presă

Anterior, s-a zvonit că sursa neînţelegerilor a fost tot scenariul filmului, producătorii fiind nemulţumiţi de ideea cu care venise Danny Boyle, care se concentra pe tensiunile politice actuale cu Rusia şi asupra unui „Război rece modern“.

Pe de altă parte, o sursă din industrie a declarat pentru The Telegraph că motivul demisiei a fost o dispută între Boyle şi Daniel Craig în privinţa distribuirii actorului polonez Tomasz Kot în rolul personajului negativ. Polonezul, în vârstă de 41 de ani, joacă în „Războiul Rece“, o poveste de dragoste plasată în anii 1950 în Europa, şi a fost descrisă ca o decizie „de stânga“ pentru un inamic al lui Bond.

„Craig are un cuvânt de spus în toate deciziile de casting. Niciuna dintre fetele Bond nu a fost aleasă fără să-şi dea el acordul. De exemplu, el a ales-o pe Eva Green să fie fata Bond din cele patru finaliste pentru «Casino Royale» şi aşa a fost în cazul tuturor fetelor Bond cu care a lucrat“, a spus sursa.

„Am auzit că voiau să introducă elementul Războiului Rece, dar să-l aducă în zilele noastre. Danny Boyle a fost de acord, nu asta a fost problema. Problema a apărut în timp ce luau deciziile finale despre casting“, a mai spus sursa.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă