Mihăilescu Brăila, văzut de cumnata sa: „Mâncarea şi amorul îl făceau fericit, dar banii erau suprema importanţă. Lua ziarul, îl citea şi-l revindea!“
0Ştefan Mihălescu Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925 şi a decedat pe 19 septembrie 1996, fiind unul dintre cei mai talentaţi actori din istoria teatrului şi filmului românesc.
Soţia sa, actriţa Georgeta Rahtopol, a făcut mărturisiri inedite despre soţul său în volumul "O carte atipică despre un actor atipic - Ştefan Mihăilescu Brăila”, scris de marea actriţă Rodica Mandache.
"Aveam 8 cereri în căsătorie şi l-am ales pe el. Când m-a cerut în căsătorie mi-a spus: să nu cumva să ai zestre. Asta mi-a stârnit interesul. Eram o mireasă fără zestre, deşi aparenţele erau altele. Mama mea era croitoreasă, îmi făcea rochii apretate şi cochete. Au urmat 46 de ani de căsnicie. Avea respect pentru familie. Era copil din flori şi vroia să avem 11 copii. I-au plăcut femeile uşoare. Nu s-a arătat în faţa mea. Avea în Piaţa Amzei o casă unde se ducea şi dormea pe acolo…”.
Chira Dragomir, sora soţiei sale, fostă parteneră de teatru, îi face lui Ştefan Mihăilescu-Brăila un portret incredibil: “Cum era? Era urât. Avea un nas enorm, a fost chel de tânăr, cel puţin eu aşa mi-l amintesc. Avea o gură cu buze subţiri şi cea de jos era puţin mai scoasă afară şi mai decolorată. Doi ochi mici, foarte apropiaţi, negri, strălucitori. Şi nasul acela era aşa de proeminent încât făcea impresia că trage şi ochii după el. Era un bărbat de 1,62 m, maximum 1,65 m, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un bărbat. Lat în umeri, cu alură sportivă, foarte agil, cu gesturi spontane. Mergea cu gâtul întins, aşa, ca să pară mai înalt. Ei, a suferit mult că era scund. Mergea foarte repede, era sprinten, îi plăcea să meargă pe jos, să-l vadă lumea. Şi era când cu capul învârtit la dreapta, când la stânga să vadă dacă este observat, dacă îl recunoaşte cineva. Îi plăcea să cânte şi să danseze. Îi plăcea să fie în centrul atenţiei, era leneş, foarte. Decât să bată un cui într-un scaun, mai bine şi-l bătea în mână. Era foarte ciudat. Nu era modest. Îşi cunoştea bine valoarea. Mâncarea şi amorul îl făceau fericit, dar banii erau pentru el suprema importanţă. Fiind sărac în copilărie devenise zgârcit. Circula cu clasa a II-a la tramvai, cumpăra Sportul Popular, îl citea şi-l revindea”.