Mici crime între corporatişti

Filmul norvegian „Vânătorii de capete“ este o reuşită mostră din ceea ce înseamnă în prezent thrillerul nordic, la mare modă zilele acestea în toată lumea.

O psihoză bântuie de ceva vreme lumea euroatlantică, mai precis de la marele succes al seriei „Millennium", datorată regretatului autor suedez Stieg Larsson: cea a thrillerului nordic. Acesta reciclează inteligent toate toposurile şi clişeele narative ale genului, dar are şi accente particulare foarte puternice. Ţări precum Suedia, Norvegia, Danemarca, uneori Finlanda, chiar şi micuţa şi izolata (splendidă, de altfel, în autosuficienţa sa) Islandă, îşi văd acum brusc culturile aduse în atenţia mondială, după decenii întregi de marginalizare şi dezinteres.

Aşadar nu numai Scandinavia propriu-zisă, ci şi excepţia islandeză, ţară care rar are de spus ceva în cultura lumii, dar când o face, o face cu brio. Fenomenul e major şi trebuie pus în conexiune şi cu muzica recentă care provine din această zonă: nu atât genul heavy metal, cât aşa-numitul „post rock", de fapt un rock electronic de intensitate rară (Sigur Rós - Islanda, Röyksopp - Norvegia, Mugison - Islanda, múm - Islanda etc.), anticipat de muzica alternativă a lui Björk (Guðmundsdóttir) şi a trupei sale, The Sugarcubes.

Un roman de Jo Nesbø

Pelicula distribuită acum de Independenţa Film, „Vânătorii de capete", a fost un mare succes anul trecut în Norvegia şi este adusă acum şi în atenţia publicului nostru. Mai întâi a fost un roman de Jo Nesbø, şi el un mare succes, transpus pe ecran de doi scenarişti şi de regizorul Morten Tyldum, cineast cu experienţă în gen („Fallen Angels", 2008). Dacă protagonistul, Aksel Hennie, este un actor binecunoscut în ţara sa natală, antagonistul, Nikolaj Coster-Waldau, are şi o solidă reputaţie internaţională, chiar cu o carieră hollywoodiană (Jaime Lannister în „Urzeala tronurilor"). Eroina feminină, Synnøve Macody Lund, se află la debut, dar e o apariţie care cu siguranţă va fi remarcată de Hollywood.

Film cu valoare relativă

Acţiunea „Vânătorilor de capete" este plasată în lumea hi-tech a „gulerelor albe", a corporaţiilor şi a agenţiilor de resurse umane, aşadar una din start cu un potenţial odios deloc de neglijat. De altfel, personajul principal, Roger Brown, subiectul aventurilor imaginate de Jo Nesbø, nu este deloc un exemplu de moralitate, iar pe parcursul întâmplărilor din film evoluţia sa este minimă.

Pentru a-şi rotunji veniturile, Roger Brown practică şi furtul de obiecte de artă, pe baza informaţiilor pe care i le oferă involuntar selecta sa clientelă. Toate bune şi frumoase, până când îl va provoca pe olandezul Clas Greve, omul pe care nu trebuia sub nicio formă să şi-l pună în cap.

De aici încolo, Roger va deveni un om hăituit: timp de câteva zile va fi un proscris, nevoit să-şi ascundă identitatea, să suporte imersiunea într-o latrină şi să se aştepte oricând să fie executat de nemilosul său duşman. Ca într-un joc de strategie, însă, câştigă cel care face mişcările cele mai inteligente, şi acesta va fi avantajul „vânătorului de capete".

Ceea ce pare la început un studiu asupra imoralităţii se dezvoltă într-un thriller à la carte, cu toate poncifele şi trucurile narative ale genului, bine puse în pagină însă.

Per total, scenariul este naiv, iar întâmplările acumulate de acţiune nu spun nimic, nici măcar nu se ţin legate unele de altele. Cel mai bine se vede valoarea relativă a filmului dacă-l comparăm cu altele similare: „Vânătorii de capete" nu are nici profunzimea bântuitoare a secretelor de familie şi a personajelor memorabile din „Millennium" (trilogia suedeză şi filmul lui David Fincher), dar este mult peste o nereuşită reinstalare a thrillerului clasic, cum se dorea nesăratul „Lumina rece a dimineţii".

Info

- Vânătorii de capete / Hodejegerne / Headhunters (Norvegia, 2011)
- Regia: Morten Tyldum
- Cu: Aksel Hennie, Nikolaj Coster-Waldau, Synnøve Macody Lund
- Rulează la: Cinema City Cotroceni

Filmul preferat

CV

- Nicolae Prelipceanu, important poet şi publicist român contemporan, aparţinând generaţiei de scriitori şaptezeciste, s-a născut pe 10 august 1942, la Suceava.
- A urmat liceul la Curtea de Argeş şi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
- A lucrat, printre altele, ca redactor la revista „Tribuna" din Cluj (1969-1986) şi la ziarul „România liberă" (1993-2006), unde a coordonat mulţi ani pagina culturală.
- A fost consilier de stat în guvernul Victor Ciorbea.
- În prezent este redactor-şef al revistei literare „Viaţa Românească" şi desfăşoară o bogată activitate de critică teatrală, în paginile revistei „Teatrul azi".
- Este membru în structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor.
- Debutează în 1966 cu volumul de poeme „Turnul înclinat", urmat de numeroase cărţi de versuri.
- Antologia „Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu" (Editura Eminescu, 1999) adună versuri din plachetele: „De neatins, de neatins" (1978), „Jurnal de noapte" (1980), „Fericit prin corespondenţă" (1982), „Binemuritorul" (1996).
- A publicat şi cărţi de proză: „Zece minute de nemurire" (1983), „Scara interioară" (roman, 1987) ş.a.
- Cea mai recentă carte publicată este „La pierderea speranţei" (Casa de pariuri literare, 2012), un nou volum de poeme inedite.

Top 10 filme care m-au marcat

1. Casablanca (SUA, 1942), regia Michael Curtiz
2. La Strada (Italia, 1954), regia Federico Fellini
3. Cenuşă şi diamant (Polonia, 1958), regia Andrzej Wajda
4. Depăşirea / Il Sorpasso (Italia, 1962), regia Dino Risi
5. Cuţitul în apă (Polonia, 1962), regia Roman Polanski
6. Un bărbat şi o femeie (Franţa, 1966), regia Claude Lelouch
7. Blow Up (Marea Britanie, 1966), regia Michelangelo Antonioni
8. Moarte la Veneţia (Italia-Franţa, 1971), regia Luchino Visconti
9. Podurile din Madison County (SUA, 1995), regia Clint Eastwood
10. Moartea domnului Lăzărescu (România, 2005), regia Cristi Puiu

Top 5 regizori

1. Michelangelo Antonioni (foto) (1912-2007)
2. Andrzej Wajda (n. 1926)
3. Federico Fellini (1920-1993)
4. Roman Polanski (n. 1933)
5. Claude Lelouch (n. 1937)