Martin Scorsese, criticat după o proiecţie specială a filmului „The Wolf of Wall Street“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recent, cineastul Martin Scorsese a spus într-un interviu că noul lui film nu va fi pe placul tuturor FOTO Reuters

Martin Scorsese a fost criticat după o proiecţie specială a celui mai recent film al său, „The Wolf of Wall Street“, la Los Angeles, de câţiva membri ai Academiei de film americane, care i-au reproşat celebrului regizor faptul că „a glorificat decadenţa de pe Wall Street“.

Potrivit contactmusic.com, noul film al regizorului Martin Scorsese a fost descris ca fiind „dezgustător“ de unii dintre membrii cu drept de vot din Academia de film americană, după o proiecţie specială a acestui film, la Samuel Goldwyn Theatre din Los Angeles. Unul dintre scenariştii prezenţi la proiecţie l-a mustrat sever pe Scorsese, la sfârşitul proiecţiei.

Acest film controversat cu Leonardo DiCaprio şi Jonah Hill în rolurile principale, bazat pe volumul de memorii scris de Jordan Belfort, prezintă ascensiunea bogaţilor de pe Wall Street. Filmul conţine, totodată, câteva scene cu conţinut sexual implicit şi alte scene în care unele personaje se droghează.

„Acelaşi rahat dezgustător prezentat din nou şi din nou“

Hope Holiday, o actriţă veterană de la Hollywood, a criticat la rândul ei acest film într-un mesaj publicat pe Facebook: „Noaptea trecută a fost o veritabilă tortură la proiecţia pentru membrii Academiei. «The Wolf of Wall Street» - trei ore de tortură. Acelaşi rahat dezgustător prezentat din nou şi din nou. După proiecţia filmului, realizatorii au participat la o discuţie cu spectatorii, dar mulţi dintre noi am preferat să plecăm“.

„Uşile liftului s-au deschis, iar Leonardo DiCaprio şi Martin Scorsese şi alţi câţiva au ieşit din lift. Apoi, în acel moment, un scenarist a venit în faţa lor şi a început să strige la ei: «Să vă fie ruşine! E dezgustător!» “, a adăugat actriţa.

Un purtător de cuvânt al studiourilor Universal Pictures a dezminţit afirmaţiile făcute de Hope Holyday, declarând că versiunea asupra faptelor prezentată de aceasta este „extremă“, insistând asupra faptului că nu au existat „strigăte“ şi că acel scenarist a făcut doar „un comentariu negativ“.

În pofida acestor controverse, filmul „The Wolf of Wall Street“ a primit deja două nominalizări la Globul de Aur şi are mari şanse să fie nominalizat şi la Oscarurile din 2014.

Recent, cineastul Martin Scorsese a spus într-un interviu că noul lui film nu va fi pe placul tuturor.

„Este brutal. L-am văzut alături de spectatori şi cred că le-a plăcut. Nu ştiu însă dacă va fi pe placul tuturor - nu cred că va fi. Nu este un film făcut pentru spectatori în vârstă de 14 ani“, a spus Martin Scorsese.

Filmul este bazat pe bestsellerul cu acelaşi titlu scris de Jordan Belfort, în 1990, în care este urmărit destinul unui tânăr, din anii ’80 (când devine milionar), până în anii ’90 (când cariera lui este zdruncinată şi ajunge să fie condamnat la închisoare). Leonardo DiCaprio şi Martin Scorsese au mai colaborat la peliculele „Bandele din New York“ (2002), „Aviatorul“ (2004), „Cârtiţa“ (2006) şi „Shutter Island“ (2010).

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model