James Cameron spune despre „Wonder Woman“ că este „un pas în spate“: cum îşi apără filmul regizoarea Patty Jenkins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul James Cameron a criticat filmul „Femeia Fantastică/ Wonder Woman“, şi a spus, într-un interviu acordat recent, că producţia reprezintă un pas înapoi. Regizoarea filmului, Patty Jenkins, a replicat printr-un mesaj publicat pe Twitter că cineastul nu poate înţelege ce reprezintă protagonista acestei producţii, pentru că nu este femeie.

James Cameron, regizorul cunoscut în special pentru filme ca „Titanic“ şi „Avatar“, nu a fost impresionat de filmul „Wonder Woman“.

„Toate autofelicitările pe care Hollywood le-a făcut pentru «Wonder Woman» au fost greşite. Ea este un simbol «obiectificat», iar Hollywoodul masculin face acelaşi lucru! Nu spun că nu mi-a plăcut filmul, dar, pentru mine, reprezintă un pas în spate“, a spus cineastul, într-un interviu pentru The Guardian.

James Cameron a adăugat că un exemplu a ceea ce o protagonistă ar putea fi este reprezentat de Sarah Connor - personaj creat de el, interpretat de Linda Hamilton în filmele „Terminator“ şi „Terminator 2: Judgment Day“.

„Sarah Connor nu este un simbol al frumuseţii. Ea era puternică, avea probleme, era o mamă teribilă şi a câştigat respectul publicului prin tărie de caracter. Pentru mine, beneficiul unor personaje precum Sarah este evident. Vreau să spun… Jumătate din public este reprezentat de femei“, a mai spus el.

„Să fii atras de femei puternice şi independente prezintă un dezavantaj - ele nu au nevoie de tine. Din fericire, acum sunt căsătorit cu o femeie puternică şi independentă care consideră că are nevoie de mine“, a mai spus James Cameron, care a fost căsătorit de cinci ori, printre fostele sale soţii numărându-se Linda Hamilton şi regizoarea recompensată cu Oscar Kathryn Bigelow, iar în 2000 s-a căsătorit cu actriţa Suzy Amis, după ce a întâlnit-o pe platourile de filmare pentru „Titanic“.

De cealaltă parte, Patty Jenkins, regizoarea filmului „Wonder Woman“, a răspuns comentariilor lui James Cameron printr-un mesaj publicat pe platforma de socializare Twitter.

„Neputinţa lui James Cameron de a înţelege ce reprezintă «Wonder Woman» nu este surprinzătoare pentru nicio femeie din lume, pentru că, deşi este un cineast extraordinar, nu este femeie. Femeile puternice sunt minunate. Admiraţia lui pentru filmul meu «Monster» şi prezentarea unei femei puternice, dar cu anumite probleme, a fost foarte apreciată. Însă dacă femeile trebuie să fie întotdeauna dure şi să întâmpine probleme pentru a fi puternice şi dacă nu mai avem libertatea de a fi «multidimensionali» sau să celebrăm simbolul femeii pretutindeni, pentru că este atrăgătoare şi iubitoare, atunci nu am evoluat foarte mult. Nu există un tip bun şi un tip rău de femeie puternică“, a scris ea.

James Cameron pregăteşte patru continuări ale filmului „Avatar“, în care va juca Sigourney Weaver, actriţă care a interpretat o altă protagonistă puternică în franciza sa „Alien“.

O continuare a filmului „Wonder Woman“, în care rolul principal a fost interpretat de Gal Gadot, va avea premiera în 2019, potrivit Warner Bros.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort