„Green Book“, cel mai bun film de la Oscar 2019, este inspirat dintr-o poveste reală despre prietenie dincolo de prejudecăţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mahershala Ali şi Viggo Mortensen sunt protagoniştii celui mai bun film FOTO Ascot Elite

Drama cu accente comice „Green Book“, o producţie în regia lui Peter Farrelly (62 de ani), a fost desemnată Cel mai bun film la gala Oscar 2019. Lungmetrajul, cu Mahershala Ali şi Viggo Mortensen, este inspirat dintr-o poveste reală.

Victoria la gala Oscar 2019 a filmului „Green Book“, despre prietenia dintre un caucazian şi un afro-american în America anilor 1960, este una nesperată, având în vedere că drama „Roma“ a lui Alfonso Cuaron era considerată favorită la cea mai importantă categorie. 

În plus, „Green Book“ a mai câştigat alte două trofee - Cel mai bun actor în rol secundar (Mahershala Ali) şi Cel mai bun scenariu original.

„Green Book“, „un Driving Miss Daisy inversat“ cum a mai fost supranumit, va avea premiera în cinematografele din România pe 1 martie 2019.

Filmul prezintă povestea reală a unei prietenii improbabile dintre un pianist de culoare şi un italian dur pe care cel dintâi îl angajează ca şofer şi asistent personal. Unde? În America anilor '60, unde rasismul şi prejudecăţile încă erau o normalitate. Este o poveste despre cum cei doi îşi înfrâng prejudecăţile rasiale şi ura nejustificată pentru cei consideraţi atunci „altfel“.  

Filmul este inspirat de povestea lui Don Shirley, un pianist celebru de la începutul anilor ‘60, care ştia că muzica nu-i va fi primită bine de fiecare dată pentru că era de culoare. 

Manitowoc, oraşul din Wisconsin, în care a concertat ultima dată înainte de a lua decizia care urma să-i schimbe viaţa, era împânzit cu „mesaje de avertisment“ pentru persoanele de culoare. Astfel, a decis ca pentru turneul de amploare pe care l-a făcut în 1963 să-şi angajeze ca şofer un italian bun de gură, care să-l scoată din eventualele necazuri. Tony „Lip“ Vellalonga era numele şoferului angajat de pianistul de culoare. 

Vallelonga a fost rasist în viaţa reală, însă călătoria cu Don Shirley i-a schimbat perspectiva, după cum povesteşte fiul acestuia, potrivit The Oprah Magazine. „Călătoria i-a deschis ochii tatălui meu şi l-a ajutat să schimbe felul în care trata oamenii“, mărturiseşte Nick Vallelonga. 

„Tatăl meu spunea că e o chestiune de timp până când va fi oprit de poliţie, pentru că era neobişnuit ca un şofer alb să conducă o maşină în care se afla un pasager negru“, şi-a amintit Nick Vallelonga, care avea doar şase ani când tatăl său s-a angajat ca şofer pentru Don Shirley. 

Fiul lui Tony „Lip“ s-a făcut actor şi scenarist şi a vrut să spună povestea acestei amiciţii, mai ales că cei doi au rămas prieteni foarte buni chiar dacă, pe plan profesional, au decis să meargă pe drumuri diferite. 

Pentru a se documenta, Nick Vallelonga a stat de vorbă ore în şir cu tatăl său şi cu Don Shirley şi a citit toate scrisorile pe care tatăl său le-a trimis mamei sale în timpul acelei călătorii. Denumirea „Green Book“ vine de la „The Negro Motorist Green Book“, un „îndreptar“ dedicat persoanelor de culoare pentru călătorii sigure, lucrare publicată din 1936 până în 1967. 

Pentru rolul lui Tony „Lip“ Vellalong, Viggo Mortensen (60 de ani) a fost nominalizat la Oscar 2019. Actorul recunoaşte însă că nu a fost nevoie de o transformare majoră, însă i-a fost destul de greu să se îngraşe câteva kilograme, motiv pentru care a mâncat doar pizza, hot dog şi pui prăjit. De asemenea, actorul a lucrat foarte mult pentru a-şi însuşi gesturile şi accentul ale unui italiano vero. 

„Am fost atras să-l joc pe Tony deoarece este un personaj diferit. Cu toate acestea, lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la el a fost mărinimia sa“, declară Viggo Mortensen.

Co-autorul scenariului şi regizorul peliculei Peter Ferrelly spune că alegerea lui Viggo pentru acest rol nu a fost una dificilă: „Când am scris scenariul, primul meu gând a fost către Viggo Mortensen“.

Lungmetrajul a mai câştigat şi trei Globuri de Aur: Cel mai bun film comedie/musical, Cel mai bun scenariu şi Cel mai bun actor în rol secundar.

  

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare