FOTO VIDEO Premiera săptămânii: „Hoţul de cărţi“, un film despre Germania nazistă văzută prin ochii unui copil care îţi sfâşie inima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama „Hoţul de cărţi/ The Book Thief“, care te face să vezi Germania nazistă din perspectiva unui copil, are astăzi premiera pe marile ecrane din România.

Ecranizarea romanului de succes al scriitorului austrian Markus Zusak, „Hoţul de cărţi/ The Book Thief“ spune povestea micuţei Liesel Meminger, o fată de 12 ani care descoperă magia cărţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta este trimisă să locuiască la o familie adoptivă, în Germania, şi reuşeşte să schimbe vieţile tuturor oamenilor pe care îi întâlneşte. 

Pentru Liesel, puterea imaginaţiei şi a cuvintelor devine o modalitate de a evada din vâltoarea evenimentelor şi chiar un mijloc de a descoperi bucuria. 

Actriţa Sophie Nélisse, în rolul micuţei Liesel Meminger FOTO Twentieth Century Fox Film Corporation

„Inima şi sufletul, precum şi triumful şi perseverenţa, sunt motoarele filmului, care este bogat în teme şi personaje în care se va regăsi fiecare generaţie. O ilustrare emoţionantă a capacităţii spiritului uman de a face faţă vicisitudinilor, această poveste optimistă înfăţişează contrastul dintre inocenţă – întruchipată de Liesel - şi tirania omniprezentă care a marcat epoca respectivă şi patria ei“, scrie cinemagia.ro.

Regia este semnată de britanicul Brian Percival, iar din distribuţie fac parte Emily Watson, Geoffrey Rush, Sophie Nélisse, Ben Schnetzer, Nico Liersch şi Joachim Paul Assböck. 

   

Micuţii Julian Lehmann şi Sophie Nélisse, în filmul „Hoţul de cărţi“ FOTO Twentieth Century Fox Film Corporation

Şi dacă despre roman s-a vorbit în termeni superlativi, criticii de la „The New York Times“ considerând cartea drept „superbă şi deosebit de ambiţioasă, este genul de carte care îţi poate schimba viaţa, e credibilă şi plină de speranţă“, nici recenziile filmului nu au fost mai prejos. 

Lou Lumenick, de la „New York Post“, consideră că „Hoţul de cărţi“ este o versiune a apreciatului film „Cititorul/ The Reader“, care examinează Germania nazistă prin ochii unui copil. 

   

   

„Este un film care te prinde şi este plin de învăţături pentru publicul tânăr – o peliculă rară despre Holocaust care nu face eforturi pentru a deveni momeală de prins Oscaruri“, apreciază Lumenick. 

De asemenea, Richard Roeper, de la „Sun Times“, este de părere că filmul surprinde foarte bine tristeţea, dar şi fericirea ce se regăsesc în paginile romanului. 

„Când ne gândim la Germania nazistă, ne gândim la Hitler, la bannerele roşii agăţate de clădiri şi la oamenii cu banderole care au comis atrocităţi de nedescris. Nu ne gândim atât de mult la familiile germane normale. La adolescenţii şi bătrânii care nu au avut nicio alternativă decât de a se alătura armatei lui Hitler. La mamele, surorile şi prietenele, dintre care multe, fără niciun strop de îndoială, l-au urât pe Hitler în secret şi, în tăcere, l-au blestemat pentru ceea ce a făcut din patria lor. «Hoţul de cărţi» este un film minunat, care îţi sfâşie inima. Este un film despre germanii buni, despre o fetiţă şi o familie care a iubit-o ca şi cum ar fi fost propria fiică, în timp ce-şi riscau viaţa adăpostind un tânăr evreu“, a explicat Roeper.

Actorii Julian Lehmann, Sophie Nélisse şi Emily Watson, în „Hoţul de cărţi“ FOTO Twentieth Century Fox Film Corporation

„«Hoţul de cărţi» a smuls adevărul dintr-o perioadă urâtă“, a titrat şi „Los Angeles Times“. 

Cât despre actori, Nelisse, Rush şi Watson oferă interpretări memorabile, după cum apreciază Stephanie Merry, de la „Washington Post“. 

„În ciuda temei predominant întunecate, filmul are o serie de scene de o comedie blândă, iar acestea sunt datorate în mare parte expresiilor faciale ale lui Rush şi ale lui Watson“, a mai scris Merry.

„Rush oferă generozitate şi căldură filmului, iar Watson este gazda perfectă, aparent lipsită de umor, dar cu o parte sensibilă, bine ascunsă“, a scris la rândul lui Dennis Harvey, de la publicaţia „Variety“. 

Micuţa Liesel Meminger, alături de părinţii adoptivi, interpretaţi de actorii Emily Watson şi Geoffrey Rush FOTO Twentieth Century Fox Film Corporation

Australian de origine, regizorul Markus Zusak a crescut ascultând poveşti despre Germania nazistă, despre bombardarea oraşului München şi despre evreii care erau mânaţi spre lagăre prin micul oraş natal al mamei lui. A ştiut dintotdeauna ce poveste voia să aştearnă pe hârtie. 

„Am în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil Hitler şi ideea că toată lumea în Germania gândea la fel. Dar mai existau copii rebeli care nu respectau regulile şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania nazistă avea şi o altă latură", declară Zusak într-un interviu publicat în „The Sydney Morning Herald".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete