FOTO Imagini rare din timpul filmărilor peliculei „Pe aripile vântului“, făcute publice după 75 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii peliculei „Pe aripile vântului“ se pot delecta cu o serie de fotografii rare, făcute publice la 75 de ani de la premieră FOTO cinemagia.ro

O serie de fotografii alb-negru ce surprind momente unice din culisele şi din timpul filmărilor pentru pelicula-cult „Pe aripile vântului“, din 1939, vor fi incluse în expoziţia „The Making of Gone with the Wind“, realizată cu ocazia aniversării a 75 de ani de la debutul unuia dintre cele mai iubite filme din istoria cinematografiei.

Expoziţia va avea loc în oraşul american Austin, la Harry Ransom Center (biblioteca şi muzeul Universităţii din Texas – n.r.), în perioada 9 septembrie 2014 – 4 ianuarie 2015.

În paralel cu expoziţia „Making Of Gone with The Wind“, imaginile vor fi publicate în cartea cu acelaşi nume, semnată de Steve Wilson, ce va fi lansată în luna septembrie.

Fotografiile, arhivate de David O. Selznick - producătorul capodoperei cinematografice ce tratează subiectul dragostei în vreme de război - şi partenerul său de afaceri, John Hay Whitney, fac parte din colecţia muzeului Harry Ransom Center, ce cuprinde, pe lângă imagini, peste 300 de articole folosite în timpul filmărilor,  înregistrări de la audiţii şi corespondenţa actorilor cu fanii lor.

Actriţa Vivien Leigh, în rolul tinerei Scarlett O'Hara

Actriţele Hattie McDaniel şi Vivien Leigh, în timpul scenei în care Scarlett O' Hara (Vivien Leigh) rupea draperiile pentru a-şi face o rochie

Actorul Leslie Howard, interpretul personajului Ashley Wilkes, la machiaj, înainte de filmări

 

Vivien Leigh şi Clark Gable, în timpul filmărilor

Echipa de cameramani filmând o scenă pe câmpul de bumbac

Echipa de figuranţi, într-o pauză pe platoul de filmare

Actriţa Vivien Leigh oferind, în film, ajutor răniţilor dintr-un spital

Ultimele pregătiri făcute înainte de începerea filmărilor

Scenele cu oraşul Atlanta cuprins de flăcări au fost filmate în mai puţin de oră

Regizorul Victor Fleming dându-i indicaţii protagonistei

Scrisoarea prin care un club din Birmingham anunţa echipa de filmare că membrii se oferă voluntari să organizeze un casting pentru actorii afro-americani care doreau să apară în film. Propunerea, însă, nu a fost acceptată.

Regizorul Victor Fleming dând indicaţii scenice actorilor

Scena de la Twelve Oaks, plantaţia familiei Wilkes

Actorii se odihnesc în pauza din timpul filmărilor

Actriţele Olivia de Havilland şi Hattie McDaniel, pe platoul de filmare

Vivien Leigh (Scarlett O'Hara) şi Clark Gable (Rhett Buttler)

Vivien Leigh îşi verifică machiajul înainte de filmări

Unul dintre afişele originale, din 1939

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie