Filmările pentru o peliculă regizată de Natalie Portman stârnesc nemulţumirea locuitorilor unui cartier din Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa şi regizoarea Natalie Portman s-a mutat în Israel pe perioada filmărilor, împreună cu soţul ei, coregraful francez Benjamin Millepied, şi fiul lor, Aleph FOTO Reuters

Actriţa Natalie Portman a întâmpinat probleme în timpul filmărilor pentru pelicula „A Tale of Love and Darkness“, care au loc într-un cartier din Ierusalim, locuitorii fiind nemulţumiţi de prezenţa echipei de filmare în această zonă, informează public.fr.

Natalie Portman a ales să se întoarcă în ţara sa de origine, Israel, pentru a regiza primul său film, „A Tale of Love and Darkness“, inspirat de romanul „Poveste despre dragoste şi întuneric“ al unuia dintre cei mai mari autori israelieni contemporani, Amos Oz. Dar, în loc să se bucure de întoarcerea actriţei în locul natal, călugării ultraortodocşi din ţară vor ca filmările să fie oprite. Potrivit publicaţiei britanice „The Guardian“, aceştia o acuză că a provocat „o invazie a străinilor“ în cartierul lor, Nahlaot.

Călugării au trimis o scrisoare deputatului Rachel Azaria prin care îi cer să interzică filmările pentru lungmetrajul regizat de actriţa Natalie Portman. Aceştia condamnă, în special, fotografierea „spaţiilor sensibile, din apropierea sinagogilor“.

Potrivit locuitorilor cartierului Nahlaot, aceştia nu au fost avertizaţi în prealabil că se vor derula filmări în cartierul lor. Nemulţumiţi de această decizie, locuitorii din acest cartier au scris deja mai multe mesaje ostile pe pereţi pentru a perturba echipa de filmare.

Cu toate acestea, locuitorii supăraţi n-au primit răspunsul dorit din partea autorităţilor. Deputatul Rachel Azaria a declarat: „Atracţia oraşului, arhitectura sa unică şi eforturile industriei de film şi televiziune triumfă. Avântul cinematografic pe care am putut să-l constatăm în Ierusalim, în ultimii ani, va continua datorită prezenţei lui Natalie Portman în Nahlaot“.

Actriţa şi regizoarea Natalie Portman s-a mutat în Israel pe perioada filmărilor, împreună cu soţul ei, coregraful francez Benjamin Millepied, şi fiul lor, Aleph.

Natalie Portman a jucat în 2009 în thrillerul psihologic „Lebăda neagră/Black Swan“, în care actriţa a interpretat rolul unei balerine cu tendinţe de automutilare. Pentru acest rol, Natalie Portman a fost recompensată cu premiul Oscar, dar şi cu un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul „Léon“, al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum „Visând la Beverly Hills“, „Ispita/Closer“, „Fantomele lui Goya“ şi „V de la Vendetta“. Portman a jucat recent în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile „Măria Ta/ Your Highness“ şi „Fără obligaţii/No Strings Attached“, filmul de acţiune „Thor“ şi drama „Hesher“.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele