Festivalul Filmului European 2022 are loc în perioada 5-11 mai la Bucureşti şi Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News.ro

Cea de-a 26-a ediţie FFE va avea loc la Bucureşti în perioada 5 - 11 mai (Cinema Elvire Popesco şi Cinemateca Eforie) şi la Timişoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei.

26. FFE se derulează în plin război, care perturbă nu doar vieţile a milioane de ucraineni, ci ale tuturor europenilor, care s-au mobilizat exemplar pentru a sprijini refugiaţii din Ucraina.

Atacul la adresa libertăţii oamenilor şi la dreptul de a-şi alege propriul destin, principii pe care se bazează Uniunea Europeană, a generat ample acţiuni de solidaritate, dar ne-a făcut pe toţi să fim mai atenţi la ce se întâmplă în jur şi, mai ales, ne-a determinat să rămânem uniţi şi să apărăm democraţia şi valorile noastre comune.

„În acest context, care ne demonstrează că nu suntem la adăpost de ameninţări, provocări teribile şi lipsă de perspectivă, 26.FFE ia pulsul Europei cu o selecţie de filme ca o oglindă realităţilor care străbat continentul. Festivalul deschide o platformă de dialog cu o deosebită relevanţă pentru situaţia actuală”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele ICR.

Directorul artistic al prezentei ediţii este criticul de film Cătălin Olaru.

„Anul acesta, la Festivalul Filmului European, redescoperim şi sprijinim împreună o Ucraină mai europeană ca oricând. În deschiderea Festivalului Filmului European, proiectăm Nosorih / Rhino, cel mai recent film al lui Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenţei naţionale ucrainene şi apărător înarmat al Kievului asediat. Tot în cadrul festivalului, descifrăm alegoria Nomeri/ Numbers, semnată de acelaşi Sentsov. Din selecţia noastră, mai fac parte Stop-zemlia şi Terykony, film de ficţiune, respectiv documentar, care tratează universul interior al adolescenţilor ucraineni, imperturbabil la război sau ireversibil mutilat de acesta. Am mai inclus în secţiunea dedicată cinema-ului ucrainean Inner Wars, mărturia regizoarei Masha Kondakova despre un război pe care bărbaţii vor fi pus monopol mediatic, dar care e departe de a le aparţine în exclusivitate. Nu în ultimul rând, Agnieszka Holland semnează Mr. Jones, portret-şoc al holodomorului, foametea asmuţită genocidar de Stalin asupra Ucrainei la începutul anilor ’30. Încheiem festivalul cu un omagiu: Parthenon, ultimul film al lui Mantas Kvedaravicius, cineastul lituanian căzut pe 2 aprilie în lupta pentru Mariupol”, a precizat Cătălin Olaru, directorul artistic al Festivalului Filmului European, ediţia 2022.

Programul complet va fi transmis săptămâna viitoare, iar biletele vor putea fi achiziţionate online, pe platforma Eventbook.ro sau direct din cele două cinematografe: Cinemateca Eforie şi Cinema Elvire Popesco.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele şi institutele culturale europene.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €